Federația Turcă de Fotbal a ajuns la un acord cu antrenorul român Mircea Lucescu pentru preluarea postului de selecționer al naționalei Turciei, a confirmat forul pe site-ul său oficial. Lucescu va semna un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă unul, vineri, la ora 14,30, într-un cadrul oficial, la centrul de antrenament al naționalei Hasan Dogan. Numirea lui Lucescu vine după ce Șenol Guneș și Abdullah Avci au refuzat oferta federației. Lucescu îl înlocuiește la cârma echipei Turciei pe Fatih Terim, care a demisionat săptămâna trecută. Pentru Mircea Lucescu este a doua echipă națională pe care o pregătește în carieră, după ce a antrenat reprezentativa României între 1981 și 1986. Turcia ocupă locul al treilea în Grupa I a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018, cu 11 puncte, după Croația, 13 puncte, Islanda, 13 puncte, urmată de Ucraina, 11 puncte, Finlanda, 1 punct, Kosovo, 1 punct. Următorul meci al Turciei va avea loc pe 2 septembrie, în deplasare, cu Ucraina.