Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a avut joi, 3 august, la Palatul Roznovanu, o întrevedere cu directorul executiv al Camerei de Comerț Olandeză în România, Maurits Dohmen. Discuțiile au vizat colaborarea dintre autoritățile administrației locale și mediul de afaceri, precum şi deschiderea pe care o are municipalitatea pentru mediul de business internațional. Propunerea directorului executiv Maurits Dohmen către primarul Mihai Chirica a vizat oferirea de sprijin pentru organizarea la Iași a unei misiuni economice a Camerei de Comerț Olandeze în România, misiune care se va desfășura în luna octombrie a acestui an. „Colaborarea excelentă pe care o avem cu Ambasada Olandei la București a fost un factor esențial pentru ca mediul de afaceri olandez, reprezentat de către Camera de Comerț a Olandei în România, să aleagă orașul nostru pentru viitoarea misiune economică pe care o va organiza în luna octombrie. Datoria mea ca primar este ca astfel de misiuni economice să fie cât mai dese în Iași și să demonstrăm mediului de business că Iașul este un oraș deschis investițiilor, un oraș cu un potențial extraordinar din acest punct de vedere. Primăria Municipiului Iași sprijină în totalitate asemenea inițiative și orașul nostru este un exemplu de bună practică în acest sens”, a declarat, la finalul întrevederii, primarul Mihai Chirica. Înființată în anul 2006, Camera de Comerț Olandeză în România este una dintre cele mai active camere bilaterale, având ca obiectiv major promovarea relațiilor comerciale dintre cele două țări, respectiv facilitarea și crearea de noi conexiuni și parteneriate de afaceri între membrii săi. În prezent, Camera de Comerț Olandeză în România reunește 190 de membri din peste 20 de industrii. De asemenea, Camera de Comerț Olandeză în România este un membru activ în Coaliția pentru Dezvoltarea României. Prin misiunile sale, Camera de Comerț Olandeză în România urmărește, împreună cu factorii de decizie instituționali, implementarea celor mai bune politici și strategii în susținerea și dezvoltarea sectorului privat. (E.M.)