Dinamo Bucureşti, umilită de Atheltic Bilbao pe San Mames

Dinamo București a părăsit Europa League la fotbal după ce a fost învinsă de formația spaniolă Athletic Bilbao cu scorul de 3-0 (2-0), joi seara, pe stadionul San Mames din Bilbao, în manșa secundă a turului al treilea preliminar al competiției. Bascii s-au impus prin golurile marcate de Raul Garcia (24, 49), Aritz Aduriz (86), după ce la București scorul a fost egal, 1-1. Athletic a dominat jocul și a învins fără emoții, dar Dinamo a dat o replică destul de bună, însă a avut dificultăți în a găsi drumul spre poarta lui Herrerin. Gazdele au marcat încă din min. 12, prin Aduriz, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Dinamo a reușit să își creeze două situații notabile, însă fără a concretiza: Anton a executat un corner la colțul scurt, Albin a deviat mingea, iar aceasta a lovit bara (75), apoi sud-africanul Mahlangu (83) a pătruns bine pe centru, dar șut pe lângă poartă din poziție bună. Bilbao a închis tabela în min. 86, pe contraatac, când Susaeta l-a găsit liber pe Aduriz, iar acesta a marcat cu un șut la colțul lung. Dinamo: Jaime Penedo — José Romera, Ionuț Nedelcearu, Georgios Katsikas, Steliano Filip — Sergiu Hanca (min. 55 Valentin Ionuț Costache), May Mahlangu, Filipe Nascimento (min. 73 Paul Anton), Diogo Salomao — Adam Nemec (min. 67 Juan Albin), Rivaldinho.