Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri este 8.455, cu 108 cazuri mai multe decât săptămâna trecută, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Cel de-al 32-lea deces a fost cauzat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, de o complicație la distanță a rujeolei, la o persoană în vârstă de 29 de ani, imunocompromisă, din județul Dolj.
S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 41 de județe. Cele mai afectate, cu peste o mie de cazuri fiecare, sunt Timiș (1.215 cazuri), Caraș-Severin (1.110 cazuri) și Arad (1.002).
Vinerea trecută, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate era de 8.347, din care 32 de decese.
„În ultimele două săptămâni, rata de vaccinare a crescut de aproape patru ori. Vom avea cifre absolute la începutul săptămânii viitoare”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog, la începutul ședinței de vineri a Guvernului.
La rândul său, premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Bodog să continue să aplice măsurile de sancționare a „celor care nu au înțeles ce trebuie să facă în domeniu”.