CSM Politehnica Iaşi a suferit sâmbătă cea de-a doua înfrângere din acest campionat, pierzând cu scorul de 0-2 (0-2), în Copou, în faţa lui CFR Cluj, una dintre echipele care şi-au anunţat public intenţia a lupta pentru titlu în acest sezon. Gazdele au început mai bine partida, Spătaru (min. 6) şi Kizito (min. 19) punându-l la încercare pe Vâtcă cu şuturi înşelătoare, dar totuşi lipsite de periculozitate. Oaspeţii, oarecum surprinşi de tupeul ieşenilor, reuşesc să deschidă scorul (min. 22) la prima acţiune la paorta lui Koşelev, printr-un penalty transformat cu siguranţă de Culio, după un fault în careu al lui Platini asupra lui Urko Vera. Elevii lui Flavius Stoican par descumpăniţi şi nu mai reuşesc să lege două pase la mijlocul terenului, permiţându-le ardelenilor să pună încet-încet stăpânire pe joc. Superioritatea elevilor lui Dan Petrescu este materializată de Hoban (min. 34), care reia frumos cu capul din mijlocul careului mare o centrare venită de pe dreapta de la Deac. La reluare, gazdele forţează înscrierea golului, însă centrarea foarte bună de pe partea stângă expediată de Sin (min. 50) nu este valorificată de niciun jucător ieşean. În min. 67, Deac înscrie în poarta lui Koşelev, însă arbitrul Lucian Rusandru anulează golul pe motiv de off-side. Victorie meritată a lui CFR Cluj într-un meci în care deşi nu au evoluat la întreaga capacitate, ardelenii au speculat foarte bine erorile grave din apărarea gazdelor. CSM Poli rămâne fără gol înscris după patru etape (unica „realizare” a ieşenilor la acest capitol fiind autogolul lui Feussi din partida de la Chiajna) şi cu un joc deloc încurajator în tentativa de evitare a retrogradării. Au evoluat echipele: CSM Poli Iaşi: Koşelev – Thiago, Frăsinescu, Cioinac, Sin – Chelaru, Qaka – Kizito (min. 62 Pedro Mendes), Platini (min. 57 Bădic), Spătaru (min. 76 Moldovan) – A. Cristea; CFR Cluj: Vâtcă – Manea, Vinicius. A. Mureşan, Camora – Holban, Culio – Nouvier, Deac (Min. 86 Rus), Păun (min. 61 Nistor) – Urko Vera (min. 66 Omrani). După patru etape, elevii lui Flavius Stoican ocupă locul 10 în clasamant, cu 4 puncte. În etapa viitoare, CSM Politehnica Iaşi va întâlni miercuri, 9 august, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, pe FCSB. (Edmond Macri)