Ne preocupă, categoric, evoluția prețurilor administrate, iar în acest context evoluția prețurilor la electricitate, a declarat, vineri, într-un briefing de presă, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.
„Când o să apară cifra în perioada următoare privind inflația din iulie, o bună parte din creșterile de prețuri în indicele prețului de consum, va proveni de la electricitate. Ne preocupă și sunt nevoit să revin: de multe ori spuneam că într-o țară în care avem multe incertitudini, cea mai mare a devenit evoluția prețurilor administrate, pe care nu reușim să le prognozăm. Este o declarație ușor malițioasă, dar trebuie să o fac. Ne preocupă, categoric, evoluția prețurilor administrate, în acest context evoluția prețurilor la electricitate și, din câte știm noi, organele abilitate cu administrarea acestor prețuri vor face, în perioada următoare, comunicarea necesară, ceea ce ne va ajuta și pe noi în noua prognoză de inflație. Deocamdată, evoluția prețurilor în România este controlată, iar inflația este una dintre cele mai mici din Europa”, a subliniat Isărescu.
Joi, Ministerul Energiei a precizat, într-un comunicat de presă, că semnalele primite din piața energiei electrice privind posibile înțelegeri neconcurențiale între producători de energie din România au fost transmise spre analiză Consiliului Concurenței, în urma situației pe care România o înregistrează pe bursa de energie electrică, unde prețurile au atins un nivel ridicat față de aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit sursei citate, situația actuală se datorează mai multor factori locali și regionali, unul dintre aceștia fiind legat de creșterea consumului de electricitate pe fondul codurilor de caniculă. În prezent, necesarul de consum este de 7.500 — 8.000 MW, cu peste 1.000 de MW mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
Reprezentanții Ministerului Energiei precizează că în regiune sunt prețuri similare, iar România funcționează pe o piață europeană, având bursa de energie cuplată cu alte piețe. În acest context, prețurile energiei pe bursa sunt influențate de cele de pe piețele cu care România este cuplată.
Totodată, Ministerul Energiei va începe o analiză privind cauzele producției scăzute din hidrocentrale, aportul energiei hidro în asigurarea consumului României fiind în această perioada mai mic decât în mod obișnuit. „Analiza își propune sa verifice dacă producția Hidroelectrica este afectată de debitele reduse ale râurilor interioare sau este cauzata de o exploatare defectuoasă a hidroagregatelor”, notează sursa citată.
Vineri, ministrul Energiei, Toma Petcu declara că pe piața secundară de energie aproape 45% din cantitate este tranzacționată pe PZU, iar de acolo provine problema creșterii prețului la energie.
„Încă de acum 4 săptămâni ne-am aplecat foarte atent asupra acestei probleme. Am avut discuții atât cu ANRE cât și cu Consiliul Concurenței pentru că au fost semnalate posibile aspecte de concurență sau neconcurență. Am cerut domnului Havrileț (președintele ANRE n.r) să facă o analiză să zică dacă sunt decizii pe care trebuie să le luam. Am avut discuții cu directorul OPCOM și am analizat să vedem care sunt problemele, să vedem de unde apar prețurile și anomaliile din prețuri. Am observat că în iunie la toate contractele pentru furnizorii de ultimă instanță, din motive pe care nu le cunosc, s-a luat decizia la ANRE să fie amânată această licitație”, a spus Petcu într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, problema este că toate aceste companii, care nu au încheiat contractele bilaterale, s-au dus cu toată această cantitate și cumpără energia din Piața pentru Ziua Următoare.
„Este pentru prima dată când într-o piață secundară avem aproape 45% din cantitatea de energie consumată tranzacționată pe PZU. Am înteles că de acolo provine problema. Sperăm că ANRE să demareze cât mai repede această procedură de licitație ca toți acești furnizori să aibă contracte bilaterale fără să mai vină cu cantitățile suplimentare e PZU”, a mai arătat ministrul Energiei.
El a precizat că joi consumul a fost de aproape 8.000 MW, la fel ca în perioada de iarnă.
„Este o vară caniculară și secetoasă, avem temperaturi record și consumurile pentru climatizare cresc foarte mult în această perioadă și avem consumuri mari, aproape 8.000 MW am avut ieri, cam la fel cu perioada de iarna. România în toată această perioadă a avut capacitatea să producă suficientă energie pentru consumul propriu. Am și exportat. Suntem exportatori de energie”, a mai arătat Petcu.