Breaking News

Prună: Avem coduri care conduc la pedepse mult prea mari

Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, spune, referindu-se la propunerile MAI de înăsprire a pedepselor pentru ultraj și ultraj judiciar, că actualele coduri conduc la pedepse mult prea mari, iar aceste legi trebuie schimbate.

”Pe de o parte, spunem că penitenciarele sunt încărcate (perfect adevărat). Politicianismul dâmbovițean se prinde repede că discursul despre aglomerarea penitenciarelor e o pedală bună pentru derapat în plină luptă cu corupția de stat. (…) După ce mai umblă la constituționalitatea unor prevederi care nu îi lasă să facă într-adevăr din Romania o ogradă proprie, pam, pam: vor să elimine amenda pentru tulburarea liniștii publice și să crească pedeapsa cu închisoare de la minim 2 luni — maxim 3 ani, la minim 1 an — maxim 5 ani. Cică asta asigura „o protecție efectivă a celor însărcinați cu aplicarea legii” și e menit să „evite percepția populației că sistemul sistemul judiciar nu este eficient și îndeajuns de preocupat în a-i asigura securitatea socială””, a scris vineri fostul ministru pe pagina sa de Facebook.

Prună susține că protecția efectivă trebuie să fie a cetățeanului și subliniază că actualele coduri conduc la pedepse mult prea mari.

”Apoi, din faptul că pedeapsa pentru tulburarea liniștii publice (…) este închisoarea de la 1 la 5 ani nu pot deduce că sistemul judiciar ar deveni mai eficient. (…) Eu am fost în multe penitenciare anul trecut — sunt pline de condamnați care primesc pedepse mult prea mari pentru faptele pe care le-au săvârșit. Asta pentru că avem coduri care conduc la pedepse mult prea mari — am mai explicat că dacă furi mai multe oglinzi de mașina într-o parcare, poți risca o pedeapsă mai mare decât pentru o tentativă de omor. Așa e codul, judecătorul nu are ce face. Aici trebuie să umblăm. Nu la incriminarea încă și mai gravă a tulburării liniștii publice. De cele mai multe ori, niște nefericiți care nu își pot plăti avocați ajung să supraaglomereze pușcăriile ani lungi și nu ies de acolo mai buni. Așa că eu citesc propunerea MAI în cheia mai largă a strategiei de demantelare a oricărei forme de protest social”, mai spune Raluca Prună.