Coeficientul de creștere a câștigurilor salariale medii nete în iunie 2017 față de ianuarie 1990 a fost de 8.062,33

Coeficientul de creștere a câștigurilor salariale medii nete pe economie în luna iunie 2017 față de ianuarie 1990 a fost de 8.062,33, iar raportat la luna februarie 1992 a fost de 1.871,51, informează, miercuri, Institutul Național de Statistică (INS).

Potrivit prevederilor Legii 112/1995 — Legea caselor naționalizate — valoarea despăgubirilor care se acordă foștilor proprietari și moștenitorilor acestora, pentru apartamentele nerestituite în natură, precum și prețul de vânzare, sunt actualizate prin intermediul unor coeficienți care „nu pot fi mai mici decât coeficientul de creștere a veniturilor salariale medii pe economie”.

Coeficientul de creștere a câștigurilor salariale medii nete pe economie este comunicat, de regulă, de INS în luna următoare trimestrului care s-a încheiat.