LAZĂRE, IEȘI AFARĂ

Încep să apară la suprafața apelor tulbure, prin care încă mai înotăm, uleiul fărădelegilor celor plătiți din banul public să respecte legea, să judece în litera și spiritul ei, pentru a face dreptate, pentru a fi Judecătorul dintre bine și rău, dintre legal și ilegal. Presa a fost de la început ”câinele de pază al societății”, realizând retrospectiv harta fărădelegilor întâmplate în cei aproape 30 de ani de democrație a ”capitalismului sălbatic de cumetrie”. Chiar dacă astăzi suntem martorii unor condamnări definitive, după trecerea a 10-12 ani de cercetare penală, uitare de dosare prin fișete, repunerea pe rol, termene de judecată date în neștire și, în cele din urmă, în doar câteva zile să se treacă la foc automat și să se dea hotărâri judecătorești pentru fapte de mult atrofiate de la momentul primordial al încălcării legii, ne face să credem că de fapt procesele în cauză au fost readuse în actualitate doar atunci când inculpații au rămas în atenția scenei politice, fiind folosiți ca materie primă, ca personaje principale pentru reglarea de conturi pe scena politică a momentului. Ar fi de învățătură de minte, pentru o revigorare a moralității Justiției român, recapitularea tuturor momentelor de spectacol difuzate de televiziunile de știri din ultimii 15 ani, de la Dinu Patriciu la Sebastian Ghiță, de la Decebal Traian Remeș – Victor Babiuc la George Becali, politicieni care au dat România în judecată la CEDO, pentru a-și recupera onoarea pierdută o dată cu anii petrecuți în pușcăriile politice ale României.

Au început deja să apară la lumină abateri grosolane de la prevederile legilor ce statuează drepturile și libertățile omului (pentru care a fost schimbat regimul politic din România printr-o revoluție sângeroasă), culpabilizând instituțiile statului de drept, nu doar conducătorii acestora, ci chiar sistemul care le face să fie funcționale, cum ar fi mandatul de interceptare, presiunile puse pe judecătorii din completele de judecată de la ICCJ, de către Livia Stanciu, de exemplu, prin amenințarea cu DNA și SRI, amenințări ce s-au dovedit a fi reale, vezi forțarea condamnărilor la ani grei de pușcărie împotriva celor care ori ”aveau gura mare”, ori erau bogați, ori trebuia să fie ascultat ordinul de sus, este adevărat  nu chiar de sus de tot, căci Dumnezeu s-a abținut în a se angaja politic.

Avem deja mărturiile din ce în ce mai multor procurori din DNA, ale unor judecători care au recunoscut că decizia lor a fost viciată de presiunile președintelui ÎCCJ, astfel încât condamnatul a fost trimis după gratii după cum au dictat zbieretele Liviei Stanciu astăzi așezată pentru nou ani într-un fotoliu aproape intangibil de judecător al Curții Constituționale, fiind numita președintelui Klaus Iohannis, din partea Președinției.

Trebuie să recunoaștem că suntem într-un mare impas. Am ajuns la o nouă cotitură esențială. O nouă despărțire de ape. Justiția, paradoxal, are șansa nesperată de a se revigora, de această dată folosindu-se de șansele justiției moderne, europene, scăpând de mentalitățile justiției sovietice, care ne-a dominat peste 60 de ani, menținându-l pe procuror la aceeași înălțime cu judecătorul, în sala de judecată, creând un dezechilibru între cel care acuză (procurorul) și cel care apără (avocatul), astfel încât inculpatul să fie din start dezavantajat de cuplul procuror-judecător.

Marile abateri de la lege, făcute de procurori ”în numele aflării adevărului”, nu au făcut altceva, în acest început de mileniu III, decât să descalifice ideea de Justiție, ca a treia putere a unui stat de drept, identificând sosia poliției politice de altădată, acceptând să semneze mandate de ascultare, care încalcă toate legile și cutumele de apărare a drepturilor și libertăților cetățenești, dar chiar și prevederi ale Codului de Procedură Penală, admițând montarea de tehnică de ascultare la vorbitor, spațiul în care arestatul vorbește cu avocatul său despre felul în care își construiască apărarea sau în dosare IN REM să fie date de asemenea mandate de ascultare pentru persoane care, în acel moment, nu au nici o calitate, atâta timp cât deocamdată se investighează dacă fapta săvârșită, de nu se știe cine încă, sunt sau nu fapte penale.

Avem un Minister Public care va trebui să fie ras, tuns și frezat cu fermitatea strigătului: Lazăre, ieși afară! – și te du!

ADI CRISTI