Primarul Mihai Chirica a primit vineri, 11 august, la Palatul Roznovanu, vizita unei delegații de reprezentanți ai administrației publice a orașului chinez Sanmenxia, condusă de viceprimarul Sun JiWei. După cum precizează Biroul de presă al Primăriei, într-un comunicat, vizita a fost facilitată de schimbul cultural existent între Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași și Institutul de Arheologie din cadrul Academiei Chineze de Științe Sociale. În cadrul întrevederii din Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, la care a participat și Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, edilul a făcut o scurtă prezentare a orașului și a prezentat oportunitățile economice existente. „Am discutat despre posibilele schimburi educaționale și culturale. Totodată, pentru că regiunea este renumită pentru extracțiile de aur, am discutat despre potențiale relații economice între companii private sau de stat din China și firmele din Iași specializate în acest domeniu”, a declarat, la încheierea întrevederii, Mihai Chirica. Delegația chineză a mai avut întrevederi cu Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal Național „Moldova” și cu reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Iași și Consiliului Județean Iași. (E.M.)
Related Articles
Proiecte în valoare de 17,4 milioane de lei privind reabilitarea unor şcoli şi grădiniţe din judeţul Iaşi
17 ianuarie 2018 16:00
Transportatorii nu renunță la proteste; solicită înghețarea tarifelor RCA la valorile medii actuale ale daunelor, nu la cele viitoare
14 septembrie 2016 17:57
Odată declanșat, Brexit va fi un proces „ireversibil”, spune ministrul britanic al Justiției
19 februarie 2017 13:06