PIELEA ȘI BOSTĂNĂRIA

Vorbim din ce în ce mai des despre Liviu Dragnea, dar nu pentru că ar fi nominalizat la Premiul Nobel pentru (lasă-ne-n) Pace, ci pur și simplu pentru că singur se cere comentat. Fiecare din aparițiile sale în public din ultimul timp sunt din categoria celor care cer palme, așa cum un copil uitat în caniculă cere o înghețată sau un pahar cu suc natural (pentru a nu mai da vina pe chimicale, pentru prestația lamentabilă a micuțului. De această dată se poate folosi și varianta înlocuitoare ”Liviu Dragnea”).

Liderul de azi al PSD a reușit un lucru nemaipomenit până la el, acela de a dezbina partidul social democrat din interiorul său înspre exterior. Astăzi, dacă imaginea celui mai mare partid al țării de la începuturile perioadei capitaliste (sub toate denumirile sale (de la FSN la PSD) este una care emană stabilitate și măreție, privit din interiorul său încearcă să egaleze imaginile deplorabile ale halelor giganticelor combinate industriale, părăsite, abandonate, intrate pe mâinile devoratorilor de fier vechi). Aceasta este imaginea reală a partidului speranţelor într-o viață mai bună a românilor din spațiul mioritic, dar și a celor care au dat vrabia din mână pe cioara de pe gard, părăsind România, atunci când și-au dat seama că imperativul ”descurcă-te singur” nu mai include și mâna întinsă, că va mai trece încă o dată statul pe lângă el, să-i mai scape câteva firimituri de pomană gen ajutor social, amăgindu-l că știe să se descurce și singur, știe să prindă și pește, chiar dacă nu a văzut în viața lui cum arată și cum se folosește o undiță, cel puțin.

Dar iată că ceea ce nu poate să nu se întâmple dă semne din ce în ce mai clare și mai gălăgioase că se va întâmpla, după ce Liviu Dragnea a avut un prin conflict verbal cu premierul Mihai Tudose, un altfel de Sorin Grindeanu, mai brăilean, mai cu șișul la el, gata oricând să riposteze, când teleormăneanului i se umflă rânza-n el, de nu mai știe de la ce i se trage. Să fie brânza de vină sau vinul învechit în budane de ”nu mă uita” ? Evident că ”a doua zi după”, primul care iese la ”dezmințiri” în fața ”presei ticăloșite” nu putea fi altul decât primul ministru Mihai Tudose, beneficiind de spiritul său mucalit, de om care își dozează ironia atât cât să dea gust realității:  „Am citit şi eu ştirea că luni m-am certat cu domnul preşedinte Dragnea. Am aflat din nou lucruri noi despre mine. Luni n-am reuşit să vorbim, dar, dacă trebuie cumva, o să ne certăm ca să vă validăm ştirea. N-am apucat să ne certăm încă, nici luni şi nici ieri şi nici azi. Am stat de vorbă ieri, după evenimentul de la Ambasada Statelor Unite ale Americii, am stat de vorbă constructiv, nu numai cu el, împreună cu alţi colegi, despre cum aşezăm lucrurile pe linie de guvernare, fără niciun fel de ceartă. Îmi pare rău că vă dezamăgesc”. Acest tip de dezamorsare de tensiuni, prin metoda eufemismelor de genul ”am stat de vorbă constructiv” poate să ne îndreptățească să credem că nu iese fum fără foc, iar urechea mass media este mult prea fină și mult prea iscoditoare pentru a nu distinge un țipăt de o șoaptă suavă și constructivă.

Ceea ce se pierde din vedere este tocmai mobilul unor astfel de posibile exagerări din partea presei care, în viziunea omului politic, este singura parte a societății care vrea să curgă sânge, care vrea încrâncenare, ruperi de oase, mai cu seamă la scenă deschisă. O astfel de optică nu face altceva decât să mute centrul de interes de pe problemele reale cu care se confruntă societatea, aflate în gestiunea și responsabilitatea clasei politice, pe atitudinea belicoasă a mass mediei, singura care poate să demonstreze, în procente majoritate, că ceea ce a relatat ea s-a și întâmplat. Astăzi, pentru aviz amatorilor, instituţiile atât de mult clamate sub semnul independenți justiție se pregătesc să dea seamă în fața legii, pe acele descoperiri și dezvăluiri pe care presa le-a făcut la timpul întâmplării lor. Există un defazaj alarmant între negare și recunoaștere a vinovăției, din partea tuturor celor care au grija principală de a-și apăra pielea și bostănăria. Nici Liviu Dragnea nu se deosebește de cei pe care el astăzi îi ignoră sau pur și simplu trece peste ei ca si cum ar trece peste umbra lor.

ADI CRISTI