FluxPolitic

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, va demisiona din funcţia de secretar al Senatului

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat, marţi, că a solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) un punct de vedere cu privire la prezenţa sa în conducerea Senatului în timpul vacanţei parlamentare, instituţia spunând că nu a fost în stare de incompatibilitate. Adrian Ţuţuianu va demisiona din funcţia de secretar al Senatului la începutul lunii septembrie, informează DC News. Uniunea Salvaţi România a depus, săptămâna trecută, o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate în care se află Adrian Ţuţuianu, ministru şi totodată secretar al Biroului permanent al Senatului.

 

Related Articles

Back to top button