De regulă, din fața pericolului fug la început cei care au o sensibilitate aparte la primele trepidații ale aerului, ce anticipează dezastrul iminent ce va urma.
Există chiar o vorbă marinărească, adoptată de majoritatea populație planetară, ce ne pune în gardă, precum că: ”înaintea naufragiului primii care părăsesc corabia sunt șobolanii”. Acest instinct salvează vieții, născând o altă zicere: ”Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă”.
Somnul iepurește, cu un ochi deschis, al oamenilor de afaceri, în special într-o țară imprevizibilă, cu legi impredictibile (ca efecte și mai ales ca stabilitate), devine unul dintre atuurile care fac diferența, care salvează averi, vieți, destine. România, chiar dacă nu ne convine această caracterizare, face parte din rândul țărilor în care este riscant să investești, mai ales când orgoliile și vanitățile politice sunt în stare să dea tonul la cântec, să introducă absurdul în ecuațiile de altfel simple, fără culoare politică, motivate doar de legile economiei de piață, legi care nu sunt nici emoționale, nici subordonate bunului plac a unuia sau a celuilalt actor de pe scena politică a țării.
Nepredictibilitatea este rezultatul părăsirii legilor economiei în favoarea intereselor directe ale celor care au puterea de a decide împărțirea resurselor, în special, dezechilibrând spațiul afacerilor, inducând stimuli agresivi pentru o anume parte a jucătorilor din piață.
Un plan de afaceri nu poate fi scris dacă piața nu are la dispoziție un cadru legislativ stabil, cel puțin pentru un ciclu, în care investitorul își planifică recuperarea investiției și producerea beneficiului care să-i rentabilizeze efortul.
Coborând din teorie în ”lumea de jos”, în lumea reală, a tălpilor așezate pe pământ ne întâlnim cu reacția firească a investitorilor, cărora le pasă de bani și de afacere, dar mai ales le pasă de timpul pe care imprevizibilul îl fură pur și simplu.
”Investiţiile străine directe au scăzut cu 13% în primele şase luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2016, până la 1,841 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naţionale a României.
„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,841 miliarde de euro (comparativ cu 2,124 miliarde de euro în perioada ianuarie – iunie 2016), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,179 miliarde de euro, iar creditele intra grup au înregistrat valoarea netă negativă de 338 milioane euro”, se arată în comunicatul BNR.
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a crescut în primul semestru din acest an cu 9,34%, comparativ cu perioada similară a anului precedent, la 2.938 unităţi, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), prezentate de Agerpres.
Cele 2.948 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 18,1 milioane dolari, în scădere cu 7,72% comparativ cu ianuarie – iunie 2016.
În ce priveşte luna iunie 2017, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, numărul societăţilor nou înfiinţate a crescut cu 13%, la 532 firme.
România a înregistrat, în 2016, cel mai slab an din ultimii 18 ani în privinţa firmelor cu capital străin nou înfiinţate. Astfel, anul trecut au fost înfiinţate 5.348 de astfel de firme, în scădere de la 5.831 unităţi, în 2015. După 1991, cele mai multe societăţi au fost înfiinţate în anul 2007, când au fost înregistrate peste 15.000 de astfel de firme. La polul opus, cele mai puţine au fost în anul 1995, respectiv 3.400.
Valoarea totală a capitalului social al celor 5.348 firme se ridică la 40 milioane dolari, cu 1,4% peste 2015.
În perioada 1991 – 2016, au fost înfiinţate 209.814 de societăţi cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 44,8 miliarde de euro.
Din cele 209.814 firme, 43.627 firme au capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 8,71 miliarde de euro, în aproximativ 4.919 firme.
În 2017 se poate sesiza o anume prudență greu de ignorat din partea investitorilor, un pas înapoi făcut cu prudență, așa cum un zgomot puternic pune fiara în espectativă, înlemnind-o într-o mișcare din care nu lipsește pânda și mușchii încordați, gata de saltul retragerii.
ADI CRISTI