Supermarketurile ar putea fi scoase din centrul marilor oraşe

Se reia discuţia despre scoaterea marilor magazine din centrul marilor oraşe. Un parlamentar spune că, în acest fel, producătorii români îşi vor vinde mai uşor legumele şi fructele, şi locuitorii vor scăpa de aglomeraţia din trafic din apropiere hipermarketurilor. O idee respinsă de reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale. Au obţinut avize şi au construit sensuri giratorii la deschiderea unui mare magazin, iar produse româneşti se găsesc deja pe rafturi, în urma unor parteneriate de distribuţie cu fermierii locali. Initiţiativa unui parlamentar prevede şi că supermarketurile vor trebui amplasate la distanţă de cel puţin un kilometru de pieţele alimentare. Iar, dacă ideea sa se va materializa, atunci retailerii vor avea termen 2 ani, de exemplu, pentru a-şi reloca magazinele. Problema apare în cazul lanţurilor care deţin pământul pe care sunt amplasate unităţile. „Sunt studii europene care arată că un nou loc de muncă în aceste rețele înseamnă dispariția a cinci locuri de muncă în economia reală. Nu ne dorim decât să ne punem la masa discuțiilor astfel încât prin măsurile pe care încercăm să le luăm, producătorul autohton să aibă o șansă. Din întâlnirile cu sutele de fermieri, producători români, procesatori români, toți se plâng că nu au unde să își vândă marfa”, a declarat Lucian Trufin, senator PSD, iniţiatorul proiectului, citat de digi24.ro.