Sesiunea de toamnă (august-septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2017 începe luni, 21 august, cu proba scrisă la Limba şi literatura română – proba E)a). Marţi, 22 august, va avea loc proba E)b) – Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 23 august, se va desfășura proba E)c) – proba obligatorie a profilului. Probele scrise se încheie joi, 24 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d). Pentru susţinerea examenului în a doua sesiune s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 24.690 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.745 de candidaţi provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscrişi (din toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 37.138 – zi, 1.036 – seral şi 1.261 – frecvenţă redusă. Precizăm că în prima sesiune au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi (din toate promoţiile), informează într-un comunicat Ministerul Educaţiie Naţionale (MEN). Proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) începe vineri, 25 august, și continuă luni, 28 august, când este programată și proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B). Evaluarea competenţelor digitale (proba D) se va derula în zilele de 29 și 30 august, urmând ca evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) să se desfășoare în zilele de 30 și 31 august. Atât subiectele pentru probele scrise, cât și subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea unui nivel de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. Candidatul care refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una din probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se consideră că nu a susţinut proba. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
- a) susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale
- b) susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea
- c) obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Afişarea primelor rezultate (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00) au loc în data de 1 septembrie, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 6 septembrie.
În conformitate cu prevederile metodologice, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestații este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații.