Ministerul Sănătăţii începe luna viitoare o campanie de vaccinare împotriva pneumoniei, după ce a finalizat procesul de achiziţie a dozelor necesare de vaccin pneumococ, informează un comunicat de presă. Vaccinul pneumococic se administrează copiilor gratuit, conform schemei de imunizare, în cabinetul medicului de familie şi oferă protecţie împotriva bolilor pneumococice care pot provoca în rândul copiilor afecţiuni grave sau chiar decese. Ţara noastră are cea mai ridicată rată de mortalitate infantilă dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar pneumonia, o boală prevenibilă prin vaccinare, constituie principala cauză de deces la copiii cu vârsta mai mică de cinci ani. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat încă de acum zece ani includerea acestuia în programele de imunizare, însă, până în acest an, nu au existat fonduri pentru introducerea sa în România.