Donald Trump prezintă noua strategie americană în Afganistan

Donald Trump urmează să-şi prezinte luni seara strategia în Afganistan, în momentul în care se pune problema nivelului trupelor americane prezente în această ţară de 15 ani, în cel mai îndelungat război din istoria Statelor Unite, conform News.ro. Preşedintele american urmează vorbească de la baza militară Fort Myer, la sud-vest de Washington, la ora locală 21:00 (marţi, 4:00, ora României), a anunţat Casa Albă. El îşi va prezenta viziunea cu privire la ceea ce va deveni angajamentul Americii în Afganistan şi în Asia de Sud, a precizat Executivul american. La 16 ani după invazia americană cu scopul de a-i pedepsi pe talibani pentru că i-au susţinut pe cei care au pus la cale atentatele de la 11 septembrie 2001 şi în pofida sutelor de miliarde de dolari cheltuiţi şi a celor aproximativ 2.400 de militari americani ucişi, rebelii au încă iniţiativa pe teren. Armata afgană a suferit pierderi de nesusţinut, puterea centrală este slabă şi coruptă, iar gruparea jihadistă Statul Islamic pare să fie pe cale de a se infiltra în ţară. Armata americană dispune de aproximativ 8.400 de oameni în Afganistan – cu mult mai puţin decât cei 100.000 de oameni pe care-i avea în această ţară acum şase ani. Cei mai mulţi dintre ei sunt însărcinaţi să încadreze şi să formeze forţele afgane. În vederea reluării iniţiativei pe teren, militarii americani – cu şeful Pentagonului Jim Mattis în frunte – preconizează să trimită câteva mii – 4.000 de oameni este numărul care circulă – în sprijinul  forţelelor afgane în domeniul securităţii. Aripa naţionalistă de la Casa Albă – inclusiv Steve Bannon, consilierul strateg dat afară vineri, al cărei fruntaş era – a fost întotdeauna reticentă faţă de un angajament militar american sporit. Potrivit The New York Times (NYT), Bannon a avansat ideea ca sarcina securităţii Afganistanului să fie încredinţată întreprinderilor private. Într-o anticipare, talibanii l-au pus în gardă pe locatarul Casei Albe. Ar fi înţelept să adoptaţi o strategie în vederea unei retrageri complete din Afganistan, în loc să sporiţi trupele”, afirmă ei într-o scrisoare deschisă.