Leonard Doroftei vrea să părăsească România, dezamăgit de faptul că pubul pe care îl deţine va fi evacuat. Fostul mare campion se va stabili în Canada, la Montreal, anunţă digisport.ro. Săptămâna trecută au apărut în presă informaţii că localul lui Leonard Doroftei va fi evacuat la finalul lunii august. El a primit spaţiul respectiv de la Primăria Ploieşti în urmă cu 11 ani, când a fost numit şi cetăţean de onoare al oraşului. Blocul în care se află localul prezintă un risc seismic ridicat, astfel că „Moşul” a fost notificat să elibereze spaţiul. Interesant e că Doroftei susţine faptul că doar el ar fi primit această înştiinţare, nu şi restul locatarilor din imobil. Fostul mare sportiv a investit 200.000 de euro în afacere, astfel că această decizie e o adevărată lovitură sub centură. În consecinţă, ex-pugilistul se gândeşte la o măsură extremă: emigrarea. „Dacă eram prin vreun partiduleț mai păţeam aşa? Ăsta e prețul că nu m-am băgat cu nimeni! Întrebarea mea pentru Consiliul Local e: dacă tot mă dai pe mine afară, ai vreun proiect de reabilitare, ai ceva? N-au nimic, îți zic eu!”, şi-a început Doroftei discursul în Libertatea, pentru ca apoi, întrebat dacă s-a gândit la o formă de protest, să puncteze: „Greva foamei sigur nu fac, că mie îmi place să mănânc! Eu m-am întors acasă, n-am cerut nimic pe degeaba, proștilor care mă boscorodiți, am băgat banii mei munciți, banii scoși cu sângele meu, într-un loc care era mort și pe care l-am readus la viață! M-am întors pentru oameni, pentru ploieștenii mei, cu bune, cu rele, pentru voi toți! Dar, de vineri, mă simt fără mâini și fără picioare! Am decis: în octombrie, după ce rezolv aici cu toate datoriile, revin în Canada! Toată familia are cetățenia, asta e! O iau de la capăt la Montreal. Ploieștenii au fost prea mult, prea frumos și prea bine reprezentați de mine și cred că s-au saturat. Și clienții mei erau foarte mulți străini, cu ei trăiam. Ai mei s-au plictisit de mine!”.