Peste 800.000 de euro pentru formarea şi dezvoltarea profesională a profesorilor şi elevilor ieşeni

Peste 800.000 de euro vor ajunge în școlile ieșene, beneficiarii direcți ai acestora fiind profesorii și elevii, ca urmare a aprobării  de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitate în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (A.N.P.C.D.E.F.P.) a unui număr de 28 de proiecte în acest sens, informează Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi. Capacitatea școlilor din județul Iași de a scrie proiecte educaționale de calitate și de a le implementa cu succes este deja cunoscută. Astfel, mai multe unități școlare din județ dețin titlul de Școală Europeană – acordat de M.E.N. în urma unui amplu concurs – drept recunoaștere a numărului impresionant de proiecte europene în care s-au implicat. Cu toate acestea, în ultimul timp au primit aprobare pentru proiecte și școlile care nu au o tradiție în acest domeniu, ceea ce face ca un număr din ce în ce mai mare de elevi și profesori să beneficieze de experiențe educaționale europene. „Aceste proiecte sunt relevante pentru nevoile educaționale de formare și dezvoltare ale profesorilor și ale elevilor, ale managerilor școlari, fiind primite cu interes şi integrate în mod natural în practica şcolară. Fiind reale oportunități de învățare, proiectele europene aduc noi informații, schimb de idei, transfer de practici creative, acces la noi materiale didactice, exersarea şi perfecţionarea limbilor străine în contexte reale, adăugând de fiecare dată plusvaloare educațională pentru participanți, dar și pentru cei cărora le sunt diseminate experiențele. Numărul mare de unități de învățământ din județul Iași implicate în astfel de proiecte situează județul Iași la vârf intr-un clasament național, confirmând încă o dată capacitatea școlii ieșene de a integra politicile europene în educație”, a precizat prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaş, inspectorul şcolar general al judeţului Iaşi. Potrivit şefei învăţământului preuniversitar ieşean. proiectele strategice Erasmus+ creează „punți” de legătură între parteneri din mai multe țări cu scopul de a crește cooperarea internațională prin dezvoltarea de produse educaționale de calitate și inovatoare, cu accent pe dezvoltare organizațională. (E.M.)