24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Am trecut și de 23 august, ziua în care copilăria, adolescența și tinerețea celor din generația mea, de exemplu, aveau bucuria serbărilor câmpenești sau a retragerii la un mic și o bere, în zonele verzi de la marginea orașelor. Era o zi în care, cu mândrie patriotică, clasa muncitoare și țărănimea avea prilejul de a raporta producțiile record, premierele mondiale, care creșteau de la an la an, în timp ce angajamentele luate pe cinci ani ajungeau să fie onorate doar după patru ani și jumătate!
Era o zi de odihnă prin manifestare. O zi în care oamenii muncii de la orașe și sate treceau încolonați prin dreptul tribunei, construită de regulă în fiecare reședință de județ, astfel încât bucuria manifestată cu mult simț de răspundere se transforma, invariabil, într-un omagiu adus conducătorilor noștri de pe atunci, cei care, în perioada mea, au fost doi, Gheorghe Gheorghiu – Dej și Nicolae Ceaușescu, cel care, mai apoi, prin anii 70 și-a adus-o lângă el, la conducerea treburilor țării, și pe Elena Ceaușescu, ”savant de renume mondial”, chiar dacă, s-a dovedit mai apoi că avea un deficit major de studii.
Privit acum din exterior, retrospectiv, doar din datele memorate de istorie, regimul comunist a fost unul comic, dacă tragediile declanșate în aproape jumătate de secol de dictatură și teroare pot fi uitate. Pe fond, o șleahtă de neaveniți, cum au fost și în celelalte regimuri socialiste la început, a reușit să pună mâna pe putere, la modul conjunctural, pentru ca, mai apoi, beneficiind de lipsa de reacție a celor care ar fi trebuit să reacționeze imediat, a celor care, mai apoi, au început să critice și să înjure partea de est a lumii, să reușească să se instaleze practic definitiv, fiind foarte atenți în a elimina orice fisură în gestionarea regimului, construindu-și cercurile concentrice ale puterii, în așa fel încât puterea de la vârf să foi practic securizată, impenetrabilă.
De 23 August țara era în sărbătoare și la propriu, dar și la figurat. Ziua acesta a fost Ziua Națională a României, motivată de întoarcerea armelor împotriva aliaților noștri germani și pactizarea cu armata sovietică. De fapt aceste dese trădări, conjuncturale, ne-au transformat într-un popor dubios, pe care nu te puteai baza la nivelul alianțelor, care ar fi trebuit să însemne ceva. Nu este rău că i-am trădat pe nemți, dar nici bine nu ne-a fost că ne-am alăturat sovieticilor. A nu știu câta oară diplomații și conducătorii noștri au evitat neutralitatea, chiar dacă această carte era singura carte câștigătoare. Nu vreau să declanșez dispute pe această temă de mult lansată și tot de mult abandonată, atâta timp cât încă suntem ”cruzi”, încă aceste vinovății mai pot afecta două sau chiar trei generații. Moartea încă nu a închis cicatricele. Au trecut de atunci doar 77 de ani, de la începerea celui de-al doilea Război Mondial. NU putem vorbi cu detașare, nu putem căuta vinovații acelor momente pentru a fi trași la răspundere, nu neapărat penală, cât mai ales pentru a face ordine în istoria noastră, să decidem cine a greșit și cine ne-a salvat (dacă mai poate fi invocat acest verb în cazul nostru).
Acum nu mai avem nici un 23 August al nostru, dar nu cel zgomotos și plin de minciună, ci acea zi în care, mai de voie mai de nevoie ne adunam umăr lângă umăr, pentru a ne privi în ochi, pentru a ne lua de mână, pentru a constata ce popor frumos și vesel este poporul român. Se poate spune astăzi, după trecerea noastră prin comunism și prin capitalism, că, indiferent de călcâiul care ne apasă aorta, reușim în cele din urmă să dăm glas dorinței noastre străbune, aceea de a fi un popor primitor, harnic și gospodar, un popor care știe să-și cinstească oaspeții, dar și să-și fugărească dușmanii.
Ziua de 23 August va mai rămâne încă pentru puțină vreme un reper de luat în seamă atunci când vorbim despre România, despre zilele care au reușit să marcheze mutații profunde în destinul țării, ajungându-se ca semnificație până la nivelul de revoluție de eliberare, insurecție armată, intrarea PCR în rândul forțelor politice care contează și care au fost primele la masa la care Moscova lui Iosif Visarionovici Stalin a pus degetul său bont pe hartă, astfel încât urma creionului pusă la împărţirea lumii, ne-a ”săltat” Basarabia din trupul țării.
Rămâne pentru calendar o zi, o zi peste care vremurile își vor depune uitarea, transformând-o într-o zi comună, numai bună de aniversat doar zilele de naștere a celor binecuvântați cu viață pe aceste locuri de poveste. Se poate spune că 23 august 1944 a fost o zi care ne strânge și astăzi la degete!
ADI CRISTI
