Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că ”roș-albaștrii” au avut parte de o grupă echilibrată în Europa League, iar toate formațiile au șanse de calificare.
„Tragerea la sorți ne-a adus o grupă echilibrată, în care toate echipele au șanse de calificare. Sperăm să avem evoluții bune, să facem cât mai multe puncte, iar jocul nostru să fie pe placul suporterilor, pe care îi așteptăm în număr mare alături de noi”, a decarat Dică.
”Îi cunoaștem foarte bine pe cei de la Viktoria Plzen și îi vom studia atent atât pe cei de la Hapoel Beer Sheva, care sunt campionii Israelului, cât și pe elvețienii de la Lugano!”, a mai spus Dică.
Viktoria Plzen (Cehia), Hapoel Beer Sheva (Israel) și FC Lugano (Elveția) vor fi adversarele vicecampioanei României, FCSB, în Grupa G a Europa League, în urma tragerii la sorți care a avut loc vineri la Grimaldi Forum din Monaco.
FCSB a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor după 0-0 și 1-5 cu Sporting Lisabona.
Primele două clasate în grupă se vor califica în șaisprezecimile de finală ale Europa League.