Cel de-al 33-lea deces a survenit la o fetiță de 10 luni cu malnutriție și retard psihomotor sever.
Potrivit sursei citate, copilul, cetățean irakian, a intrat în țară, în județul Timiș, în data de 7 iulie. Copilul a fost confirmat cu rujeolă serologic și prin izolare virală în luna august, a precizat INSP.
La sfârșitul lunii iulie a fost înregistrat cel de-al 32-lea deces cauzat de o complicație la distanță a rujeolei, la o persoană în vârstă de 29 de ani, imunocompromisă, din județul Dolj. Persoana a fost confirmată serologic cu rujeolă în luna februarie 2017, iar în luna iunie au apărut primele simptome ale complicației postrujeolice care a fost confirmată prin identificare virală — encefalită subacută mioclonică rujeoloasă.
Cele 33 de decese au fost înregistrate astfel: nouă în județul Timiș, șase în Arad, șapte în Dolj, trei — Caraș Severin, câte un deces în Bihor, Cluj, Călărași, Satu Mare, Vaslui, Galați, Mureș și București.