IAŞUL, PREZENT LA CEA MAI MARE EXPOZIŢIE EUROPEANĂ PENTRU PROIECTE IMOBILIARE

În perioada 4 – 6 octombrie, la invitația Camerei de Comerț Româno-Germane, primarul Mihai Chirica va participa la EXPO REAL Munchen 2017 – Ediția a XX-a. Evenimentul este cea mai mare expoziție europeană pentru proiecte imobiliare și investiții la nivel internațional. EXPO REAL Munchen 2017 va cuprinde peste 80 de conferințe, simpozioane și mese rotunde, în cadrul cărora 400 de experți vor dezbate tendințele actuale și inovațiile de pe piața imobiliară, a investițiilor și finanțării. Se estimează prezența a circa 40.000 de vizitatori și potențiali investitori, fonduri de investiții și alte organisme de finanțare din 77 de țări.

„Acolo vom prezenta principalele motoare economice ale Municipiului Iași. Un pilon important al economiei locale este industria IT&C, cei mai mari jucători de pe piaţa software globală. De asemenea, sunt foarte bine reprezentate la Iaşi industriile pharma, textile, automotive, metalurgie, utilaje grele şi construcţii, existând potenţial de dezvoltare în continuare în aceste sectoare, ca urmare a calităţii forţei de muncă”, a declarat Mihai Chirica într-o conferință de presă.

Alături de Municipiul Iași, în cadrul standului comun al României la EXPO REAL vor mai fi prezenți, în calitate de co-expozanți: InvestRomania, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Consiliul Județean Bacău, Consiliul Județean Botoșani, Consiliul Județean Iași, Consiliul Județean Neamț, Consiliul Județean Suceava, Primăria Orașului Siret, compania Plana-Innova, compania Rec Immpuls and WDP Development România.