Doi bărbați suspectați de legături cu dublul atentat comis în Catalonia pe 17 și 18 august au fost arestați în Maroc, a anunțat marți, la Rabat, ministrul de interne spaniol Juan Ignacio Zoido, transmite agenția France Presse.
”Grație contactelor permanente și colaborării dintre cele două țări, serviciile de securitate marocane au procedat aici, în Maroc, la două arestări legate de atentatele de la Barcelona și Cambrils. Nu doresc să intru în detalii, întrucât ancheta încă este în desfășurare”, a spus oficialul spaniol, aflat în cea de-a treia vizită în Maroc de la finalul anului trecut.
Zoido se află la Rabat pentru ‘un schimb la cel mai înalt nivel’ cu omologul său marocan, Abdelouafi Laftit, în legătură cu ancheta din Spania privind atentatele comise în urmă cu două săptămâni și soldate cu 16 morți.
Principalii suspecți ai acestor atentate, revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic, sunt marocani sau de origine marocană. Majoritatea dintre ei trăiau în Europa de mai mulți ani.
Marocul ”colaborează strâns cu forțele de securitate spaniole”, au subliniat cei doi miniștri de interne.
Laftit s-a referit la implicarea marocanilor din diaspora în atentatele comise în Europa în ultimii ani. ”Copiii imigranților marocani din a doua și a treia generație, care au văzut lumina zilei în țările europene, au nevoie de o atenție cu totul specială pentru a scăpa din ghearele terorismului, în principal în sânul moscheilor necontrolate sau în mâinile anumitor imami extremiști”, a subliniat el.
Potrivit imaginilor difuzate de canalul de televiziune marocan 2M, o altă întâlnire importantă a avut loc marți, la Rabat, între înalți oficiali din domeniul securității marocani și spanioli, printre care șeful contraspionajului marocan, Abdelatif Hammouchi, și șeful serviciului de informații al Gărzii Civile spaniole, Pablo Salas.