24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Stăm și ne hârjonim surprinzător de periculos, pe o punte a suspinelor, mai greu de desenat decât de luat în seamă. Avem din ce în ce mai multe probleme cu explicațiile, cu găsirea unor motivații credibile, care să ne confirme faptul că ceea ce facem noi este în folosul comunității, în special. Această raportare ”la cei mulți”, chiar dacă are un destin îndreptățit a fi luat în seamă, el, pe fond, ajunge să fie iluzoriu. Lupta pe care încercăm să o decontăm mărețelor idealuri, ajunge să fie o simplă ciondăneală pe tot felul de coţcării, care mai de care mai mărunte și mai lipsite de însemnătate de grup sau de cartier, cel mult.
Nu putem să ne face că nu observăm alunecările de conduită produse de nestăvilitele furtuni politice, în care, de mai bine de 27 de ani, țara a fost aruncată. De atunci și până astăzi am fost condamnați să fim prada superficialității, a subculturii de a face politică în sprijinul celor mulți, a celor slabi, a celor care nici nu au reușit să se prezint, decât o dată la patru ani, sub tentanta postură de majoritate guvernamentală. Aceasta a fost este și va mai fi singura opțiune care aduce la același numitor comun și munții, văile și uscatul, apele și aerul.
Cu alte cuvinte, trebuie să recunoaștem că nu ne mai aparținem nici măcar nouă, celor care credem, hipnotizaţi fiind de propriile noastre dorințe, ci pur și simplu jucăm rolul ”Fiului Rătăcitor”, a acelor personaje sinistre care, după ce au indus moarte și au distrus întregul peisaj, se reîntorc spășite în fața celor mulți, pentru a recunoaște ori că ”Am fost un dobitoc!”, ori că ”Statul creat de mine a ajuns să fie stat mafiot”. Astfel de spovedanii nu fac bine nimănui, ba, mai mult, pe cei mulți și creduli îi transformă în definiții ale dobitociei. ”Iată ce ați ales, iată ce vă rămâne de cules, atâta timp cât nu mai putem vorbi de oameni, de funcții, atâta timp cât putrezit este întregul eșafodaj, întreaga fundație, întregul sistem!” Nimic nu mai rezistă, totul se prăbușește, de la reacția ciudată a străzii (care pur și simplu reacționează doar la instinctul de a nu lăsa PSD să guverneze, doar pentru că e PSD și, așa PSD cum e, i-a umilit pe ceilalți de nu au reușit nici azi, după un amar de ani, să-și revină ”orbanuind” prin fel de fel de întunecimi și mase vâscoase de realități greu de scos la lumină.
Strada nu mai reprezintă pulsul societății, chiar dacă, trebuie să recunoaştem, rare au fost situațiile în care în stradă s-a strigat adevărul, durerea rănii sângerânde. În ultimul timp, așa cum serviciile secrete au reușit să-și găsească un rost în a decide în numele politicului, tot așa și strada s-a văzut asimilată de această caracatiță a scenariilor conducătoare, reușind să obțină ceea ce opoziția politică nu a reușit, în ultimii ani.
Cu aceste scurte precizări, putem să ne scuturăm de praful stelar, de pe ochii uitați holbați în sus, direcția de la care așteptăm să vină porunca.
Între timp sau în același timp se încearcă o repunere în joc a statului de drept, regăsirea instituțiilor sale pe sub praful gros al abandonării în detrimentul altor interese paralele cu ceea ce avea de făcut clasa politică, de exemplu, pentru recuperarea timpului pierdut cu reformele de reconstruire a statului, de această dată după proiectul statului de drept.
Strada, care ar fi trebuit dă fie un catalizator al voinței politice înspre respectarea cu strictețe a cadrului legislativ, este pusă într-o situație ridicolă de ”a ține cu lupul”, în cazul nostru cu o justiție, percepută majoritar de către poporul român, într-un mare impas. Dacă ar fi să ținem cont de ultimul sondaj de opinie, atunci, cu siguranță că, am găsi foarte multe explicații a ceea ce se întâmplă cu noi și în imediata noastră vecinătate. La nici o întrebare referitoare la Justiție, fie că este vorba de faza cercetării penale (în care personajele principale sunt procurorii), fie că este vorba de judecător, cel care pronunță sentințele, cu teoretica misiune de ”a face dreptate”, majoritatea nu este de partea acestora, acuzând o vădită stare de inconfort, de neîncredere, cu accente specifice față de procurori.
La întrebarea ”Din punctul dvs de vedere, în România e necesar să existe o lege a răspunderii magistraților?”, 88% dintre cei chestionați au răspuns afirmativ și 3% negativ. Restul nu știu sau nu au răspuns. Altfel spus, aproape nouă din 10 români consideră că e nevoie să avem o lege a răspunderii magistraților.
Pe cine reprezintă deci cei ieșiți în stradă, care nu vor să audă de modificările propuse de ministrul Tudorel Toader asupra legilor Justiției? Răspunsul nu poate să privească decât pe cei 3% din corpul poporului român.
La afirmația, ”În România, toți cetățenii sunt egali în fața legii”, 61% dintre respondenți nu sunt de acord, astfel că arată că nu au încredere în instituțiile statului. Doar 36% dintre români sunt de acord cu această afirmație, iar 3% nu știu sau nu răspund.
La întrebarea, ”În România, Parchetele instrumentează corect dosarele penale?”, 73% dintre respondenți au spus ”nu”.
Aceasta este situația reală în care se zbate România, astfel încât forțarea percepției opiniei publice cu ieșitul în stradă nu poate decât să construiască un nou tip de ridicol, ridicolul stradal! Păcat pentru această instituție a societății civile acceptă să se discrediteze astfel.
ADI CRISTI
