SUA: Donald Trump, dat în judecată pentru interdicția privind prezența transsexualilor în armată

Transsexuali din armată sau care aspiră să intre în rândul forțelor militare ale SUA au deschis luni două procese împotriva interdicției președintelui Donald Trump privind prezența persoanelor transgender în serviciul militar, relatează dpa.

Trump a semnat vineri un memorandum care anulează politica introdusă de predecesorul său Donald Trump, care le permitea transsexualilor să activeze deschis în armata SUA începând cu iunie 2016.

Uniunea Americană pentru Libertăți Civile (ACLU) a intentat un proces la Baltimore din partea a șase membri transsexuali ai forțelor armate, în timp ce organizația pentru drepturi civile Lambda Legal a deschis un proces în Seattle din partea a trei reclamanți transgender: doi care vor să intre în armată și unul care face deja parte din forțele armate.

Trump și-a anunțat în iulie intenția de a le interzice transsexualilor accesul în armată, postând pe Twitter că ei nu vor putea face parte din forțele militare ‘în nicio capacitate’.

Vineri, la semnarea memorandumului, el a spus că este nevoie de noi studii pentru a exista garanții că persoanele transgender „nu vor obstrucționa eficiența și caracterul letal al armatei, nu vor perturba coeziunea sau afecta resursele militare”.

Josh Block, avocat în cadrul ACLU, a precizat într-un comunicat că fiecare afirmație a lui Trump pentru a justifica interdicția poate fi ușor combătută prin propria analiză a Departamentului Apărării.

„A le permite bărbaților și femeilor care sunt transgender să activeze deschis în armată și a le garanta serviciile medicale necesare nu afectează capacitatea de acțiune sau coeziunea”, a spus Block.

Memorandumul interzice de asemenea Departamentului Apărării să plătească pentru proceduri de schimbare de sex, cu excepția cazurilor în care tratamentul a început deja.