Breviar economic al judeţului Iaşi, realizat de Camera de Comerţ şi Industrie

Camera de Comerţ şi Industriei (CCI) a judeţului Iaşi a dat publicităţii „Breviarul Economic al Judeţului Iaşi”, o amplă radiografie a firmelor locale, realizată în principal pe baza datelor financiare anuale raportate de societăţile comerciale ieşene. Structurat într-o manieră clară, pe domenii de activitate şi bogat în grafice sugestive, lucrarea oferă atât o imagine la zi a economiei locale, cât  şi tendinţa de dezvoltare pe parcursul mai multor ani, autorii oferind şi o privire retrospectivă începând cu anul 2008, anul premergător crizei economice. „Breviarul Economic al Judeţului Iaşi reflectă inteligenţa şi creativitatea antreprenorială de care comunitatea ieşeană a dat dovadă în pofida absenţei unor resurse naturale şi în condiţiile unei infrastructuri care dezavantajează economia judeţului sub aspect competitiv. Desigur, nu sunt cifre sau informaţii descoperite de noi, în premieră, ci sunt date colectate din bilanţurile anuale ale societăţilor comerciale din Iaşi, aşa cum au fost acestea declarate, pe care le-am agregat şi structurat în aşa fel încât oricine doreşte să ia pulsul economiei locale, să o poată face foarte simplu şi să aibă o imagine limpede asupra principalelor domenii de activitate. De altfel, la Camera de Comerţ folosim în mod curent, constant, acest gen de statistici – în versiunile română şi engleză – şi vă pot spune că sunt foarte bine primite de interlocutori, delegaţii de afaceri, investitori din ţară ori din străinătate sau reprezentanţi ai corpului diplomatic, tocmai pentru claritatea imaginii de ansamblu pe care o oferă” a declarat Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. După ce face o trecere în revistă a numărului de firme aflate în funcţiune şi contextul naţional şi regional în care se plasează Iaşul din punct de vedere al Prodului Intern Brut (PIB), breviarul se axează pe firmele active, structurate pe domenii de activitate, urmărind trei indicatori principali: numărul de firme active (14.340), cifra de afaceri (4,7 mld. euro) şi numărul de salariaţi (98.722). Situaţia importurilor şi a exporturilor (cu un plus de 28 mil. euro în favoarea exporturilor) evidenţiază ponderea majoră (peste 70%) pe care o are relaţia cu piaţa UE în comparaţie cu celelalte pieţe. Breviarul continuă cu situaţia repartiţiei societăţilor comerciale în judeţ, ceea ce scoate în evidenţă o altă polarizare: o concentrare foarte mare la nivelul municipiului Iaşi şi a Zonei Metropolitane în detrimentul celorlalte zone ale judeţului, cu excepţia zonei Paşcaniului şi a Hîrlăului. Domeniile de activitate în care au fost grupate firmele din punct de vedere statistic sunt: IT&C, industrie, agricultură, construcţii, comerţ, servicii şi turism. Dinamica de ansamblu a perioadei 2008-2016 arată că cei trei indicatori principali au cunoscut mai întâi o cădere abruptă, urmată de o tendinţă de revenire. Cifra de afaceri şi-a revenit cel mai bine, fiind în 2016 cu puţin peste cea din 2008, situându-se la 104,05%. În schimb, numărul de salariaţi şi numărul firmelor locale active încă se situează sub pragul din 2008, fiind la nivelul de 83,85%, respectiv 91,12%. Intrând mai în amănunt domenii de activitate, situaţia diferă de la un domeniu la altul: cifra de afaceri din IT&C şi a cunoscut o creştere spectaculoasă în ultimii ani, ajungând la cca. 200% faţă de anul 2008, industria, agricultura şi turismul (care include şi restaurantele) s-au situat la cca. 150%, serviciile la 107%, în timp ce firmele locale care activează în comerţ şi construcţii se află sub nivelul din 2008, la cca. 90%, respectiv 55%.  În ce priveşte numărul de salariaţi, cu excepţia IT-ului care a înregistrat un salt mai mare al numărului de salariaţi decât al cifrei de afaceri prin comparaţie cu anul 2008, în celelalte domenii, fiecare în ansamblul său, în momentul 2016, se consemnează valori inferioare faţă cifra de afaceri. Astfel, dacă în industrie cifra de afaceri din 2016 a fost  mai mare cu 41% faţă de anul 2008, numărul de salariaţi este mai mic cu 26%. După prezentarea datelor pe domeniile de activitate, cu detalierea ponderilor pe care le deţin grupele de activitate din cadrul fiecărui domeniu, Breviarul menţionează o statistică a elevilor şi studenţilor, precum şi o trecere în revistă a G.A.L.-urilor (Grupurile de Acţiune Locală) care funcţionează pe teritoriul judeţului. În încheiere, autorii enumeră proiectele majore de infrastructură, existente sau necesare, după caz, cu impact semnificativ la nivelul zonei: aeroportul, autostrada Iaşi – Tg. Mureş, amenajarea hidroenergetică şi pentru irigaţii a râului Prut şi calea ferată de mare viteză Bucureşti – Bacău – Iaşi – Chişinău.„Datele financiare agregate şi prezentate sub formă statistică sunt aferente bilanţurilor anuale din perioada 2008-2016, depuse în termen legal, ale societăţilor comerciale care sunt înregistrate cu sediul social în judeţul Iaşi. Pentru anul 2016, am primit de la Registrul Comerţului 18.400 de bilanţuri, din care le-am reţinut spre analiză pe cele cu cifra de afaceri diferită de zero, considerându-le pe acestea ca fiind firme active (14.340). Desigur, în fiecare an există şi firme care depun bilanţul cu întârziere, dar valorile indicatorilor acestora nu au impact semnificativ şi nu schimbă tendinţele consemnate. Recomandăm de urmărit în Breviar inclusiv valoarea şi ponderea grupelor de activităţi din interiorul fiecărui domeniu, pentru o imagine mai clară asupra economiei locale. Încadrarea pe domenii de activitate a fost realizată pe baza codului CAEN declarat în fiecare bilanţ. În măsura în care vom primi şi alte date de la partenerii instituţionali, precum şi sugestii de îmbunătăţire a structurii Breviarului, cum ar fi punctele de lucru din Iaşi ale firmelor cu sediul principal în alte judeţe sau centralizarea aportului de capital străin pe ţări şi domenii de activitate, vom edita versiuni actualizate” a precizat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Breviarul economic poate fi consultat online pe site-ul Camerei de Comerţ, www.cciasi.ro. (E.M.)