24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Lumea devine din ce în ce mai nervoasă. Se încearcă, în acelaşi timp, calmarea ei sau pur și simplu aruncarea ei într-o altă realitate, din care să nu mai poată ieși pentru a face față provocărilor agresive ale unei noi conflagrații mondiale. Peste tot pe unde te uiți pe globul pământesc dai nas în nas cu tot felul de focare conflictuale, multe dintre ele scăpate chiar de sub control, un fel de deget alunecând pe trăgaci.
Cu cât Rusia dă semne că și-a revenit din croșeul de dreapta (pe care istoria i l-a aplicat o dată cu perestroika și glasnost, cele două revigorări ale societății ruse, aplicate în plin comunismului de Gorbaciov, cu atât și pacea mondială începe să intre la apă, regândindu-se la nivel planetar noua configurație a războiului rece. Pe harta lumii de astăzi avem din ce în ce mai multe puncte de instabilitate, de genul nisipurilor mișcătoare. Astfel, în SUA îl avem pe imprevizibilul Donald Trump, acompaniat și susținut în toate reacţiile sale șocante de inerția încă viabilă, pe care o manifestă ”cel mai puternic om al planetei”, așa cum a fost caracterizat în epoca modernă preşedintele SUA, oricare a fost acesta.
În Rusia crește văzând cu ochii, asemenea eroului din poveste, neliniștitul Vladimir Putin, cel care a reușit să recompună aroganța sovietică, de această dată într-o poveste de succes, cu prim planuri foarte vizibile a ceea ce este la această oră Federația Rusă, ajungând să redevină ”partenerul de întreceri directe” al SUA. Din nou Casa Albă și Kremlinul au ajuns față în față, în postura de a-și urmări fiecare gest, fiecare mișcare, astfel încât, reacția să fie pe măsură, exact ca în scenariul războiului rece din timpul în care lagărul țărilor socialiste se constituiau ca o trenă în urma ambițiilor imperialiste ale URSS, pe atunci acestea fiind considerate doar rezultatul înfrățirii între popoare”. De când URSS a fost redus la limitele Federației Ruse nu poate fi evitată constatarea că ”ursul a rămas fără labe”, doar cu strigătul de durere lăsat să fie auzit cum mai este auzit zgomotul cascadelor istovitoare.
Vladimir Putin a reușit, într-un timp relativ scurt, aproape imposibil de crezut, să redea cel puțin la suprafață, imaginea Mamei Rusia, pregătită să-și tragă copiii la sân, să-i alăpteze, chiar dacă aceştia se pregătesc să-și dea obștescul sfârşit, ajungând între timp la vârsta împrietenirii cu moartea.
Între cei doi adversari de temut, chiar și prin procentul decisiv al deținerii armamentului nuclear, împreună acoperă 88% din arsenalul mondial, mai apare un ţânţar atomic, în postura Coreei de Nord, cu spatele deja asumat de China și chiar de Federația Rusă, ambele fiind de aceeași parte cu un alt ”strateg” al instabilității, Siria, care se află între ciocan și nicovală de câțiva ani buni, ani în care SUA, dar și Stat Islamic din interiorul țării, dau lovituri de grație după lovituri de grație.
Privită din exterior, harta lumii își divulgă capcana în care a căzut Europa, mult prea preocupată cu contracararea atacurilor teroriste, punctuale și imposibil de prevăzut, atacuri neconvenționale, care nu respectă nici o regulă a conflictelor armate și care pot avea loc practic oriunde pe glob, fie pe faleze, în parcuri, săli de cinema, cu arme ale căror îndeletnicire practică a fost tot timpul mult mai vizibilă, cuțite, mașini capcană, kamikaze…
În timp ce Europa, în marea ei preocupare, nu mai are timp și disponibilități să se ocupe și de altceva în afara obsesiei atacurilor teroriste, NATO este singura armată a lumii care este obligată să cântărească aceste mișcări ale amenințărilor nucleare, evaluând în timp real schimbarea de puncte strategice, cum a fost Peninsula Crimeea, atitudinea agresivă a Turciei față de SUA și Germania, de exemplu, menținerea Călcâiului lui Achile în problema Ucrainei, dar și Orientul Apropiat și cel Îndepărtat cu starea lor imprevizibilă devenită deja o stare clasică. Harta lumii a ajuns a fi incandescentă, vie, activă, plină de capcane, astfel încât, reacțiile sunt din ce în ce mai încordate și greu de anticipat. Într-o astfel de situație devine aproape imposibilă evaluarea viitoarelor puncte slabe, a viitoarelor trădări sau a bâlbâielilor datorate nervilor întinși la maximi, bâlbâieli ce pot aluneca degetul pe butonul declanșator. Ferească-ne Dumnezeu de ce este mai rău, că despre absurdul morții știm cel mai bine cum să-l declinăm. Eu mor, tu mori, ei sau ele trebuie să moară!
ADI CRISTI
