ZIUA LIMBII ROMÂNE

Era nevoie și de o astfel de zi, în care să fim puși alertă, în trezire, că ceea ce vorbim noi, în spațiul mioritic și nu numai este de fapt limba română, limba în care ne-am născut și în care vom muri, dar  nu pentru a fi dați uitării, ci pur și simplu pentru a defini continuitatea noastră ca neam, popor și de țară. Avem urma tălpii zidită adânc în istorie, fără însă a nega faptul că nu am acceptat să fim zidiți într-o limbă rigidă, că am lăsat-o să fie vie, să se transforme, odată cum noi, cu felul nostru de a fi și de a trăi realitatea, astfel încât limba pe care o vorbim să fie de fapt modul nostru de a fi, de a exista și mai ales de a ne împlini menirea de a fi poporul care să conștientizeze valorile identităţii sale naționale, limba, teritoriu și dragostea de țară, necondiționată și pusă deliberat în situaţia sacrificiului suprem, pentru apărarea integrității valorilor noastre naționale.

Avem o limbă bine definită, o limbă în care valorile morale ale poporului român sunt bine puse în pagină, bine articulate, până la cele mai sensibile nuanțe care ne prezintă identitatea noastră inconfundabilă, chiar dacă niciodată nu am refuzat prietenia celor care au venit înspre noi cu gânduri bune, niciodată nu am refuzat ca limba noastră să se îmbogățească cu noi sensuri, cuvinte, idei, astfel încât universalitatea limbii române să reușească să treacă peste marele handicap a unei limbi relativ puțin vorbită, în context mondial, și de ceilalți oameni care nu țin de hotarele României. Atractivitatea limbii române este tocmai aceasta. Ea te face să o înveți pentru că îți rezervă una dintre cele mai fascinate aventuri pe piscurile semețe ale imensei bogăţii lexicale, dar mai ales a multiplelor sensuri pe care le poate avea un cuvânt, ce poate fi și substantiv, verb sau chiar adjectiv, ce poate să exprime nu neapărat o stare, cât mai ales să se strecoare printre nuanțele.

Paradoxal, noi această deșteptare, preluată din îndemnul imnului de stat al României, ”Deșteaptă-te române!”, ne-a făcut să privim în stânga Prutului, acolo unde neam din neamul nostru, încă din 1989 sărbătoresc limba pe care o vorbesc, limba română, chiar dacă vremelnic peste ei au trecut, asemenea unui stol de lăcuste, fel de fel de rostiri, fie că au fost rusești, moldovenești, dar de fiecare dată, cei care și-au condamnat viața de la Nistru și până la Prut au gândit în primul rând în limba română, așa cum și numărătoarea banilor s-a făcut în limba română, fie că adunau copeici, ruble sau lei.

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica MOldova din 1990.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, la propunerea senatorului PNL Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2013 adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri.

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural educative, cu caracter evocator sau științific.

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

Avem dreptul și mai ales obligaţia de a ne apăra limba cum ne apărăm țara, de a ne apăra rostirea cum ne apărăm poporul, astfel încât fiecare dintre noi să fim conștienți că poporul acesta de la gurile Dunării este în stare să-și justifice prezența istorică pe acest pământ și în această limbă vorbită și mai apoi scrisă. Pentru că vorbim în limba neamului înainte ca să se fi inventat scrierea și mă refer la acei peste 5500 de ani Î.H., de când datează prima scriere pe această Planetă, descoperită pe plăcuțele de la Turtucaia, din județul Alba.

ADI CRISTI