Test nuclear nord-coreean: Trump va convoca echipa de securitate națională, SUA pregătesc noi sancțiuni

Președintele american Donald Trump va convoca duminică echipa de securitate națională pentru a discuta despre noul test nuclear efectuat de Coreea de Nord, a anunțat Casa Albă, potrivit AFP și Reuters.

„Echipa de securitate națională monitorizează îndeaproape. Președintele și echipa sa de securitate națională vor avea o întâlnire pentru a discuta mai multe, în cursul zilei de astăzi. Vă vom oferi actualizările după cum este nevoie”, a anunțat într-o declarație de presă purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

Pe de altă parte, ministrul finanțelor Steven Mnuchin a declarat că SUA vor pregăti noi sancțiuni împotriva Coreii de Nord. „Voi pregăti o serie de sancțiuni, pe care le voi prezenta președintelui”, a anunțat Mnuchin la postul de televiziune Fox News, adăugând: „cei care fac afaceri cu ei (Coreea de Nord) nu vor putea face afaceri cu noi. Vom lucra cu aliații noștri. Vom lucra cu China”. Totodată, Mnuchin a declarat că îi va cere președintelui Trump să ia serios în considerare sistarea oricărui tip de comerț cu Coreea de Nord.