Producătorul de vin GRAMMA este gazda Festivalului „La Vie”, organizat în perioada 8 – 10 septembrie de Oddity Eventsla Iași, în comuna Bârnova. Evenimentul are loc pe terenul de lângă cramă și este o serbare a vinului, a gastronomiei și a artelor libere. În cele trei zile cât va dura festivalul sunt așteptați peste 10.000 de iubitori de vin, participanți și expozanți în egală măsură. „Suntem extrem de bucuroși să fim parteneri ai Festivalului La Vie. Este al doilea an când ne implicăm și ne așteptăm ca și această ediție să fie una reușită. Ne dorim să susținem comunitatea locală de producători și să încurajăm consumul de produse autohtone, de calitate. E un trend acesta, tot mai vizibil și în străinătate. Participanții află povestea noastră, dar și pe cea a celorlalți producători locali și astfel ne putem bucura de ce producem aici, la noi. Îmi amintesc că anul trecut, după festival, am început să primim foarte multe solicitări de la restaurantele din Iași și în general din zona Moldovei. Este un semn clar că cei care au avut ocazia să guste vinurile noastre le-au căutat apoi și în piața HoReCa”, a declarat Marian Olteanu, manager GRAMMA. Cei prezenți la eveniment vor asculta muzică live și vor fi invitați la o serie de activități speciale precum plimbări în vie, tururi ghidate, degustări direct din cramă, sesiuni de gătit pentru adulți și pentru copii, spectacole de păpuși sau yoga în aer liber. La eveniment vor fi prezenți și târgoveți, artizani, artiști și producători locali. Pentru o distribuție cât mai bună, vinul va fi servit la pahar, iar soiurile GRAMMA vor fi toate disponibile. Multe dintre activitățile pe care organizatorii le pregătesc se vor desfășura în podgoria GRAMMA. În cazul tururilor ghidate, participanții vor avea ocazia să vadă cum arată o vie în vârstă de aproximativ 50 de ani, să guste struguri din soiurile Aligote, Fetească regală și Fetească albă și le vor fi explicate verigile tehnologice de producere a vinului, de la culesul în lădițe, până la presare și fermentația controlată. Pe scena din vie vor concerta 13 artiști și 6 DJ’s, care abordează genuri muzicale diferite precum blues, jazz sau reggae. Trupele invitate sunt El Negro, Westroot, Straight from the Bottle, Fanfara Transilvania, Maria Răducanu, Nightlosers, Marcian Petrescu și Trenul de Noapte, Soul Serenade, Trupa Spam, Canaf și Fine it’s Pink. Ediţia din acest an a evenimentului va avea și o componentă socială mult mai puternică. Astfel, 10% din totalul încasărilor provenite din vânzarea biletelor, va fi donat către Fondul Științescu, proiect susținut de Fundația Comunitară, care își propune să susțină prin proiecte educaționale în știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică, copii şi tinerii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani. În 2016, evenimentul a durat o singură zi și au fost prezenți peste 2.000 de participanți. Pentru ediția de anul acesta, organizatorii au pregătit trei zile pline, la care sunt așteptați aproximativ 10.000 de oameni. GRAMMA estimează că până la sfârșitul anului vor mai fi vândute, în medie, 3.000 de sticle pentru fiecare sortiment. De anul acesta, a început să primească și solicitări de „private label”, pe care le poate realiza datorită flexibilității specifice unui producător de dimensiuni reduse. Astfel, va putea onora comenzile pentru clienții care își doresc vin GRAMMA în sticle cu etichete personalizate. GRAMMA Wines este una dintre cele mai importante companii producătoare de vinuri din nord-estul României. Acesta, cu o cifră de afaceri de peste 250.000 euro pe an, adică echivalentul a peste 50.000 de sticle, vinde atât la noi în țară, cât și peste hotare, în state precum Letonia, Olanda, Italia și Japonia. Via deținută de companie produce aproximativ 100.000 de litri de vin pe an. GRAMMA scoate pe piață circa 11 sortimente diferite, dintre care cel mai bine vândut este vinul Aligote. (E.M.)