Liderul grupului PSD din Camera Deputaților Ioan Munteanu a anunțat marți în plen că Victor Ponta nu mai este membru al acestui grup și va pierde și funcția de președinte de comisie.
„Vreau să fac un anunț și anume că în baza prevederilor articolului 14 din Regulamentul Camerei Deputaților deputatul Victor Ponta nu mai este membru al grupului PSD din Cameră. Am luat act pe data de 3 septembrie de lansarea unei noi formațiuni politice, totodată și ieri (luni — n.r.), când s-a adresat plenului Camerei a vorbit în numele deputaților neafiliați. Așadar, pe această cale, cu aceste argumente, solicităm acest lucru. De asemenea, vom înainta către Biroul permanent sau comisia de specialitate și documentele privind pierderea funcțiilor pe care le-a obținut în această calitate”, a spus Munteanu în plenul Camerei Deputaților.
Victor Ponta este acum președinte al Comisiei pentru afaceri europene de la Camera Deputaților, funcție pe care o va pierde ca urmare a faptului că nu mai este membru PSD. Potrivit un onor surse social-democrate, funcția de președinte al Comisiei pentru afaceri europene va fi preluată de Angel Tîlvăr.