Ministrul Dobre estimează că Legea turismului va fi publicată în Monitorul Oficial până la sfârșitul lunii noiembrie

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a declarat marți la Bușteni că, potrivit estimărilor, Legea turismului, aflată în dezbatere publică, va fi publicată în Monitorul Oficial până la sfârșitul lunii noiembrie.

„Cu tot cu promulgare din partea președintelui României, sper că undeva până la sfârșitul lunii noiembrie a acestui an (va fi publicată în Monitorul Oficial — n.r.). (…) Eu v-am spus că ea va intra în vigoare la 180 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial”, a spus Dobre într-o declarație de presă, întrebat când estimează că va deveni operațională Legea turismului.

În ceea ce privește softul necesar punerii în aplicare a Sistemului Informatic de Evidență a Activității de Turism din România (SIEATR), ministrul a precizat că acesta va fi pus la dispoziție de către STS și va fi realizat în 2018.

„Softul se va pune la dispoziție de către STS. (…) Se va realiza softul în cursul anului 2018, probabil, după discuțiile pe care le-am avut cu cei de la STS, începând cu luna ianuarie sau februarie 2018”, a adăugat Dobre.

Acesta a arătat că, în prezent, activitatea din domeniul turistic este reglementată printr-o ordonanță din anul 1998.

„Este Ordonanța 58/1998 cea care reglementează în acest moment domeniul de activitate al turismului. Avem aproximativ 20 de ani de când avem un act normativ ce reglementează acest tip de activitate. (…) Ca să avem o transparență cât mai mare, am început aceste dezbateri publice, pe fiecare regiune, este prima care se desfășoară (…) la Prahova, în stațiunea de interes național Bușteni. (…) Eu cred că oamenii, în primul rând, își doresc o lege dinamică”, a declarat ministrul.

Ministrul Turismului a participat, la Bușteni, la prima dezbatere publică a proiectului Legii Turismului din cele șapte stabilite.