Premierul Mihai Tudose a declarat, marți, că s-a întâlnit cu reprezentanții FMI și ai Băncii Mondiale pentru le arăta cifrele pentru previziunea de sfârșit de an, respectiv pentru a primi suport tehnic pentru marile proiecte strategice ale României.
„Am avut astăzi o întâlnire importantă cu Banca Mondială și cu FMI. Cu Banca Mondială pentru a ne asigura de o colaborare, dat fiind faptul că s-a schimbat echipa de reprezentare a Băncii în România, Avem tot sprijinul și nu pe parte financiară, ci pe parte de suport tehnic pentru marile proiecte strategice ale României. De asemenea am chemat la discuții FMI tot nu pentru a lua bani, cum deja am înțeles că se aude, ci pentru a vorbi cu domniile lor, împreună cu ministrul de Finanțe să facă o vizită la Ministerul Finanțelor să vadă exact cifrele, fiindcă domniile lor în octombrie fac previziunea de sfârșit de an pe partea financiară a României. Dat fiind faptul că ultimele două le-au cam greșit — România nu a funcționat așa cum a spus FMI, ci un pic mai bine, ca să nu mai apară și a treia greșeală care chiar ar putea fi interpretată, le-am oferit suportul cifrelor oficiale ale României ca să se bazeze pe ele”, a declarat premierul la Palatul Parlamentului.
El a precizat că nu a făcut reproșuri celor de la FMI, ci doar le-a” atras atenția”.
„Totuși, sunt ditamai organismul și lumea se uită la ceea ce spune Fondul Monetar Internațional. De fapt ultimele două (previziuni — n.r.) nu prea le-au ieșit. Eu nu i-am acuzat de rea-voință, dar să fie un pic mai atenți”, a arătat Mihai Tudose.
Premierul a negat că cei de la FMI și-ar fi exprimat îngrijorări cu privire la economia românească, la deficit sau pe legea salarizării. „N-a fost vorba deloc despre bani, ci despre acele previziuni ale lor care aș dori să fie corecte'”, a spus șeful executivului.