Stagiunea 2017-2018 a Operei Naţionale Române Iaşi va debuta joi, 7 septembrie, la ora 18.30, cu spectacolul „Rigoletto”, de Giuseppe Verdi, în viziunea regizorală a italianului Marco Spada. Producţia ce a avut premiera în acest an, în luna martie, îl are la pupitrul dirijoral pe Ciprian Teodoraşcu. Distribuţia îi cuprinde pe: Rigoletto – Sandor Balla – (Opera Maghiară Cluj-Napoca), Ducele di Mantova – , , Andrei Fermeșanu – (debut), Gilda – Laura Eftimie – (Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” – Constanța), Sparafucile – Teodor Busnea, Maddalena – Florentina Onică, Giovanna – Laura Scripcaru, Monterone – Daniel Mateianu, Marullo – Victor Zaharia, Borsa – Ovidiu Manolache, Ceprano – George Cojocariu, Contesa Ceprano – Ana Maria Donose, Uşierul – Florin Roman, Pajul – Silviu Stratulat. Interpretează: corul, orchestra și baletul Operei Naționale Române Iași. Spectacolul are două pauze şi durează două ore şi zece minute, fiind interpretat în limba italiană şi supratitrat în limba română. Personajele pline de viață și muzica însuflețită au făcut din Rigoletto una dintre operele preferate ale publicului de-a lungul timpului. Tot în această săptămână, iubitorii operei pot urmări o altă reprezentaţie de succes. Este vorba despre Elixirul Dragostei, de Gaetano Donizetti, care se va juca duminică, 10 septembrie, începând cu ora 18:30. Regia spectacolului este semnată de Anda Tăbăcaru Hogea, iar dirijor va fi Ciprian Teodoraşcu. Interpretează: corul, orchestra și baletul Operei Naționale Române Iași. În distribuție: Adina – Cristina Grigoraș, Nemorino – Florin Guzgă, Belcore – Jean Kristof Bouton, Dulcamara – Daniel Mateianu, Gianetta – Maria Macsim Nicoară. Compusă de Gaetano Donizetti, opera Elixirul dragostei, în care se regăsește binecunoscuta arie Una furtiva lagrima, a avut premiera la data de 2 mai 1832 la Teatro Cannobiana din Milano. Alături de Vincenzo Bellini și Gioacchino Rossini, Donizetti a fost unul dintre compozitorii reprezentativi ai stilului bel canto. Printre lucrările cele mai apreciate ale compozitorului italian se numără Maria Stuarda (1834), Linda de Chamonix (1842), Don Pasquale (1843) şi Lucia di Lammermoor (1835). (E.M.)