Proiectul INTQUANT – „Crearea unui semestru internațional pentru Programe de masterat în Finanțe cantitative”, derulat de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași în colaborare cu universități de referință din Austria, Italia, Polonia și cu partenerul local – Banca Comercială Română, și cofinanțat din Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, s-a finalizat cu succes la 31 august 2017.

Implementat din septembrie 2014 la nivelul programului de masterat Finance and Risk Management (FRM) al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, parteneriatul strategic INTQUANT și-a îndeplinit obiectivul principal de creștere a gradului de internaționalizare, relevanței și calității programelor de studii ale instituțiilor europene de învățământ superior implicate, prin îmbunătățirea calității mobilităților internaționale studențești, prin crearea unor opțiuni de specializare atractive pentru masteranzi la finalul perioadei de studiu, precum și prin promovarea cooperării cu sectorul financiar în scopul oferirii unei orientări practice în învățământul academic.

În cei trei ani de implementare, 20 masteranzi FRM au beneficiat de burse din bugetul proiectului care au permis finanțarea unor mobilități pe termen scurt și au facilitat, astfel, participarea la programe intensive în managementul activelor (Universitatea de Științe Aplicate bfi Viena), managementul asigurărilor (Universitatea de Economie din Katowice) și metode cantitative în finanțe (Universitatea din Bologna). Totodată, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a organizat în iulie 2016 și martie 2017, în parteneriat cu Biroul Modele de Rating și Parametri de Risc al Băncii Comerciale Române, membră a Erste Group, două programe intensive în managementul riscului bancar care au reprezentat pentru peste 40 masteranzi ai universităților partenere în proiect o oportunitate unică de a lua parte la un eveniment internațional, de a aprofunda cunoștințele în managementul riscului de credit și de a experimenta lucrul într-o echipă multinațională.

Proiectul a susținut armonizarea curriculară a ultimului semestru al programelor de masterat implicate și finalizarea unor noi acorduri de diplomă dublă, ceea ce a oferit oportunitatea, pentru patru masteranzi înrolați în programele Quantitative Asset and Risk Management (ARIMA) ale universităților partenere din Austria și Polonia, de a obține diplomă dublă, după susținerea cu succes a lucrării de disertație la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (UAIC) în luna iulie 2017.

Rezultatele complete ale acestui parteneriat strategic de succes al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași sunt disponibile pe situl proiectului: www.quantitativefinance.eu.

FRM este masteratul For Ready Minds al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, creat pentru profesioniștii aflați în căutarea competențelor analitice și de cercetare necesare unei cariere de succes în finanțe și managementul riscului.

FRM este primul program de masterat cu predare în limba engleză din Prima Universitate a României care oferă participanților oportunitatea de a obține diplomă dublă în finanțe, cu Universitatea din Groningen (2010), sau în managementul riscului, cu universitățile partenere în proiectul INTQUANT (2015). FRM este un program acreditat ARACIS, iar programele universităților partenere sunt acreditate internațional (AACSB, EQUIS) sau beneficiază de recunoașterea asociațiilor globale de referință în certificarea în finanțe și managementul riscului (CFA Institute și PRMIA).

Admiterea la programul FRM în anul universitar 2017-2018 are loc în perioada 7-9 septembrie 2017. Mai multe detalii sunt disponibile la http://www.feaa.uaic.ro/admitere/master/