Misiuni de ordine publică, prilejuite de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului

Vineri, 8 septembrie, mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Iaşi vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice, la manifestările cultural-artistice și religioase ce urmează a se desfășura în judeţul Iaşi cu prilejul Sărbătorii de Sfânta Maria. Astfel, cu prilejul Hramului Mănăstirii Hadâmbu, eveniment religios la care participă un număr însemnat de credincioşi, un echipaj de jandarmi va asigura ordinea şi liniştea publică pe timpul acestei manifestări. Vor fi luate măsuri specifice pentru a se respecta ordinea şi liniştea pe timpul slujbei religioase, precum şi deplasarea ordonată a credincioşilor spre locul de închinare. De asemenea, se va avea în vedere prevenirea faptelor antisociale, avându-se în vedere afluxul mare de persoane. De asemenea, vineri, 8 septembrie, efective de jandarmi vor acţiona  pentru asigurarea ordinii publice la manifestările prilejuite de sărbătorirea Naşterii Maicii Domnului în localităţile Tomeşti, Șipote, Gropnița, Hălăucești, Bârnova și Grajduri. Sâmbătă, 9 septembrie, în zona Râpa Galbenă și duminică, 10 septembrie 2017, în Piața Palatului din mun. Iași vor fi asigurate măsuri de ordine la concertele ce se vor desfășura în aer liber. „La toate aceste evenimente desfășurate în spațiul public, jandarmii vor acționa pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii, care pot afecta buna desfășurare a manifestărilor şi vor interveni, în caz de comitere a unor fapte antisociale, în vederea luării măsurilor legale”, precizează reprezentanşţii IJJ Iaşi, într-un comunicat de presă. (E.M.)