Studenţii Universităţii Tehnice a Moldovei (UTM) vor putea obţine diplome duble de master, potrivit unui Acord de colaborare semnat astăzi la Chișinău de UTM și două universităţi din România, relatează MOLDPRES.
Documentul a fost semnat cu Universitatea Politehnica din București şi Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Astfel, studenții de la UTM vor obține concomitent 2 diplome de master – prima din partea instituției din Republica Moldova și cea de-a două din partea uneia dintre cele două universități din România.
În cadrul evenimentului, rectorul UTM, Viorel Bostan a specificat că acest acord va facilita sincronizarea planurilor de studii între cele trei universități. „Astăzi au fost puse bazele unei noi etape foarte importante, întrucât vom oferi o alternativă studenților de la noi să poată face concomitent studiile și la UTM, și în străinătate. Implementăm această inițiativă începând cu ciclul doi, după care sperăm să extindem proiectul și pentru studiile de licență și doctorat”, a spus Viorel Bostan.
La rândul său, rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea-Cosmin Costoiu, a menționat că documentul semnat azi este foarte important atât pentru UTM, cât și pentru cele două universități din România. „Apreciem mult colaborarea deschisă dintre instituțiile de învățământ pe care le reprezentăm. Acest acord va fi util pentru întreaga societate, în special pentru dezvoltarea ingineriei. Sperăm să reușim a implementa astfel de programe și pentru tinerii care își fac studiile la licență, precum și să avem o colaborare frumoasă în cadrul altor proiecte comune”, a afirmat Mihnea-Cosmin Costoiu.
În cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei își fac studiile circa 10 mii de tineri.