500 de copii din familii defavorizate vor primi ghiozdane cu ocazia începerii noului an şcolar

Cu ocazia începerii noului an școlar, Primăria municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC), organizează sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 11.00, în Parcul Expoziției, acțiunea cultural-caritabilă „Copii de nota 10”. Ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, manifestarea se adresează copiilor din familiile defavorizate, din clasele 0 – VIII, familii cu domiciliul în municipiul Iaşi și aflate în situaţii de risc prevăzute în Anexa 1 a Hotărârii de Consiliu Local 242 / 2011 privind reglementarea acordării ajutoarelor de urgenţă. „Grupul țintă al acțiunii este constituit din 500 de beneficiari ai serviciilor sociale oferite de Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară. Beneficiarii vor primi ajutoare de urgenţă în natură în valoare de 125 de lei, anume pachete, fiecare conținând un ghiozdan, 10 caiete de limba română, 10 caiete de matematică, un caiet de desen, un caiet de biologie, un caiet de geografie, un penar echipat, un set de stilou cu rezerve și dulciuri”, precizează reprezentanţii municipalităţii, într-un comunicat de presă. (E.M.)