CSM Politehnica Iaşi nu se regăseşte, suferind sâmbătă seara, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, un nou semieşec, de această dată în faţa „lanternei roşii”, nou promovata Juventus Bucureşti, în compania căreia a scos doar o remiză, scor 2-2 (2-2). În faţa a mai puţin de 500 de spectatori şi cu antrenorul principal Flavius Stoican în tribune, după ce fusese eliminat de arbitru în partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe, ieşenii au început din nou dezastruos meciul, primind gol în minutul 3, atunci când gruzinul Dzalamidze s-a distrat cu apărarea oaspeţilor şi a înscris sec, ca în curtea şcolii, pe lângă un Koşelev rămas stană de piatră pe linia porţii. Câteva minute mai târziu, gazdele puteau duce scorul la 2-0, însă Ştefan, găsit foarte bine în careul ieşenilor, a reluat incredibil peste poarta goală din trei metri! Şi cum ocaziile se răzbună, în min. 19, oaspeţii reuşesc egalarea, prin Platini, care reia imparabil în poartă din colţul careului mare, în urma unei centrări excelente de pe partea stângă a lui Andrei Cristea. În min. 28, acelaşi Andrei Cristea profită de o pasă venită de la adversar şi îl execută pe Nelu Stoian. Nu trec însă decât cinci minute şi Juventus restabileşte egalitatea, în urma unui gol superb, înscris cu capul, din interiorul careului mic, de Măzărache. Actul secund a adus de la cabine parcă alte echipe: gazdele au insistat mai mult în atac, în timp ce oaspeţii s-au limitat să contracareze acţiunile bucureştenilor, părând mulţumite cu scorul înscris pe tabela de marcaj. Iaşiul nu obţine decât un punct în deplasarea de la Ploieşti, deşi după cum a arătat jocul în prima repriză putea mai mult. În urma acestui rezultat, CSM Politehnica Iaşi a coborât pe locul 9 în clasament, cu 10 puncte. Au evoluat echipele: Juventus: Stoian – Călințaru, Benga, Wallace, Fl. Ștefan – Mihăescu – Zaharia, Bărbulescu, Dzalamidze (min. 70 Cazan), Stoenac – Măzărache; CSM Poli Iași: Koșelev – Spătaru, Frăsinescu, Cioinac, Sin – Qaka, Chelaru (min. 46 Moisii) – Platini, Jo, Kizito (min. 60 Ştefănescu) – Andrei Cristea. În etapa viitoare, CSM Politehnica Iaşi va evolua vineri, 15 septembrie, de la ora 20.30, în Copou, în compania formaţiei FC Voluntari. (E.M.)