Iohannis: Legea Educației trebuie să înceteze să mai fie un puzzle ale cărui piese se schimbă continuu

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că Legea Educației trebuie să înceteze să mai fie un puzzle ale cărui piese se schimbă continuu, adăugând că începerea noului an școlar îi ia prin surprindere „pe unii”.

„Există, din păcate, mulți elevi în România care încep anul școlar fără manuale sau în clădiri care nu respectă standarde minime. Se pare că de fiecare dată începerea noului an școlar pe unii îi ia prin suprindere. Fiecare guvern ridică din umeri, arătând cu degetul spre guvernul dinainte. Așa însă lucrurile nu se îmbunătățesc. În România anului 2017 — soluția salvatoare a ajuns să fie reintroducerea și reîntoarcerea la metode demult apuse, ca de exemplu manualul unic sau recentralizarea la București a tuturor lucrurilor care au întâmpinat dificultăți la nivel local. Această abordare nu este cea bună. Și acestea nu sunt singurele probleme. Părinții și elevii sunt supuși unor schimbări majore în sistemul de învățământ o dată la câțiva ani sau, mai nou, mai des, ceea ce le limitează semnificativ posibilitatea de a-și planifica traseul educațional. Numai în această vară am trimis spre reexaminare Parlamentului nu una, nu două, ci trei inițiative legislative, care modificau nu știu a câta oară cadrul actual, care deja este confuz și greoi. Legea Educației trebuie să înceteze să mai fie un puzzle ale cărui piese se schimbă continuu, pierzându-se astfel imaginea unitară”, a spus Iohannis, la deschiderea anului școlar la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”.

Președintele a subliniat că una dintre prioritățile sale o reprezintă construirea unei Românii educate, în care sistemul de învățământ este așezat pe un făgaș predictibil, care are elevul în centru.

„Eu cred într-o viziune pe termen lung asupra educației care să fie construită prin participarea tuturor celor implicați. De aceea, am creat grupuri de lucru care au inclus atât reprezentanți ai cadrelor didactice, cât și ai părinților și elevilor, împreună cu experți, reprezentanți ai societății civile și ai mediului privat. Proiectul național ‘România educată’ se dezvoltă dincolo de vocile stridente, de scandaluri, de polemici sterile, adunând împreună pe toți cei care pot da o mână de ajutor în mod constructiv, profesionist și mai ales coerent. Acesta este și modelul de școală pe care îmi doresc să-l avem în România”, a arătat șeful statului.

Potrivit acestuia, este clar că, indiferent de modul în care va arăta România, de cum se va dezvolta economia și de cum va fi construită Strategia Națională pe Educație, există o serie de provocări urgente cărora trebuie să li se răspundă.

„Chiar dacă ne place să credem că am bifat ‘misiune îndeplinită’ pe tema alfabetizării, cândva, prin anii ’60 deja, o mare parte dintre elevi termină școala ca analfabeți funcționali. Adică, deși pot citi, nu pot înțelege semnificația unui text scris și, prin urmare, întâmpină dificultăți chiar și în cele mai ușoare situații. Altă problemă gravă este abandonul școlar, care, în ultimii ani, a atins o rată alarmantă, una dintre cele mai mari în Uniunea Europeană. Nu ne putem permite acest lucru ca societate. Nu ajută cu nimic să mutăm vina de la autoritățile centrale la autoritățile locale, de la un guvern la altul sau de la școală în familie. Succesul sistemului educațional este singura cale de supraviețuire a României puternice, iar eșecul său ne condamnă la involuție”, consideră președintele.

Klaus Iohannis i-a îndemnat pe părinți să-și încurajeze copiii, să fie alături de ei și să-i ajute să devină adulți responsabili și implicați, pentru că șansa de mai bine a țării noastre stă în capacitatea lor de a transforma lumea potrivit propriului lor ideal.

El a avut totodată și un mesaj pentru elevi. „Dragi elevi, urmează un an plin pentru voi, un an în care veți face încă un pas spre viața de adult. Însă, dincolo de programa școlară, dezvoltați-vă pe cât mai multe planuri, nu ezitați să vă extindeți orizonturile, să legați ceea ce învățați la școală de preocupările și de hobby-urile voastre. Fiți toleranți, deschiși spre nou, creativi și autonomi în învățare, conștientizați atât importanța drepturilor pe care le aveți, cât și a obligațiilor de cetățean. Este lumea voastră și este timpul să începeți să o descoperiți și să o înțelegeți construindu-vă propria personalitate și sistemul propriu de valori, viitorul este în mâinile voastre și vă invit să pășiți înainte pentru a-l îmbrățișa. Vă urez tuturor un an școlar nou frumos, cu realizări și fie ca la sfârșit să aveți impresii la fel de frumoase despre anul școlar care a trecut. În viață de multe ori ne amintim cu cea mai mare plăcere de lucrurile care au trecut și pe care nu mai putem să le avem”, a arătat șeful statului.