Breaking News

32 de zboruri Air Berlin au fost anulate miercuri, după ce 150 de piloți s-au îmbolnăvit subit

Air Berlin a anulat miercuri 32 de zboruri deoarece aproximativ 150 de piloți au anunțat că sunt bolnavi, totul având loc înaintea termenului limită pentru ca potențialii investitori să-și prezinte ofertele pentru a doua mare companie aeriană germană, transmite Reuters.

Luna trecută, Air Berlin și-a declarat insolvența, după ce principalul său acționar, compania Etihad Airways din Abu Dhabi, a încetat să îi mai acorde sprijin financiar. Acest anunț a obligat Guvernul german să vină în sprijinul operatorului aerian cu un credit punte de 150 de milioane de euro pentru ca avioanele Air Berlin să poată zbura în continuare.

Cumpărătorii interesați de activele companiei aeriene Air Berlin trebuie să își prezinte ofertele până la data de 15 septembrie, o decizie urmând să fie anunțată în jurul datei de 21 septembrie, cu trei zile înainte de alegerile legislative din Germania.

Marți, au fost anulate aproximativ 70 de zboruri, după ce 200 de piloți au declarat că s-au îmbolnăvit.

Unele zboruri pe distanțe scurte ale Eurowings, subsidiara Lufthansa, au fost afectate, deoarece 33 de avioane și echipajele lor au fost luate în leasing de la Air Berlin.

Reprezentanții sindicatului piloților Vereinigung Cockpit nu au dorit să facă niciun fel de comentarii.

Anul trecut, compania aeriană germană TUIfly a fost și ea nevoită să anuleze o serie de zboruri după ce mai mulți piloți au declarat că s-au îmbolnăvit, reprezentanții sindicali declarând atunci că angajații erau îngrijorați de posibilitatea ca discuțiile în vederea unei fuziuni să conducă la restructurări de personal și tăieri de salarii.

Potrivit surselor, de preluarea activităților Air Berlin sunt interesați în special transportatorii aerieni Lufthansa, Ryanair, Easyjet și Condor, o companie aeriană aparținând grupului britanic din domeniul turismului, Thomas Cook. În plus, investitorul german Hans Rudolf Woehrl lucrează și el la o ofertă, precum și austriacul Niki Lauda, triplu campion mondial de Formula 1, care este interesat să răscumpere compania aeriană Niki, companie pe care Lauda a înființat-o în 2003, dar care între timp a devenit o divizie a companiei germane Air Berlin.