Zece tineri din cadrul Organizației de Tineret a PMP Iași au încheiat vara cu entuziasm și bună voie, alături de liderii partidului, la Şcoala de vară, care a avut sloganul Re:Fresh Politics. Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, în stațiunea Olimp a avut loc cea de-a IV-a ediție a Şcolii de vară, eveniment de tradiție în Partidul Mișcarea Populară (PMP), la care au participat aproximativ 500 de persoane, printre care și o delegație de 50 de colegi din Republica Moldova. Delegația Organizației de Tineret a PMP Iași a fost formată din președintele Marius Lucian Lupu, secretarul general Radu Bejan, secretarul general adjunct Alexandra Sîrbu, vicepreședinții Florin Acostăchioaie, Marian Alexandru Mihai, Silviu Musteață, Sabina Chimeri, şi trezoriera organizației, Alina Moraru. „Școala de vară a OT PMP 2017 a fost un eveniment de succes, în care am arătat tuturor că suntem o echipă mare, tânără și plină de entuziasm. Prin astfel de evenimente, tinerii din organizațiile de tineret au ocazia să-și cunoască colegii din celelalte județe, să aibă contact cu liderii partidului și să facă schimb de opinii cu aceștia pe problematica actuală. Cel mai important lucru este că tinerii s-au întors acasă mult mai entuaziasmați decât au plecat. Următorul eveniment de amploare va avea loc la Iași, în luna octombrie’’, a declarat Marius Lucian Lupu, președintele Organizației de Tineret PMP Iași. Pe parcursul celor trei zile, tinerii au îmbinat utilul cu plăcutul, participând la workshop-uri pe tema comunicării politice și a relației cu presa, la întâlniri cu liderii naționali, dar și la petreceri de neuitat, avându-l alături în permanență pe președintele Traian Băsescu. “Lipsa de integrare ne face vulnerabili în fața dezvoltării marilor superputeri. De aceea avem obligația să le vorbim românilor despre Europa de pe acum, pentru că în campania de la europarlamentare este prea târziu”, le-a spus Traian Băsescu tinerilor din sală, cărora le-a făcut și un îndemn, acela de a nu mai alimenta combustibil de la stațiile Mol, deoarece distribuie hărţi ale Ţinutului Secuiesc: “Nicio companie nu îşi poate permite să facă o campanie împotriva Constituţiei ţării în care se află”, a precizat preşedintele PMP Traian Băsescu. (E.M.)