Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Maricel Popa, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, a semnat joi, 14 septembrie, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, contractul de finanțare pentru singurul proiect din regiunea Nord Est destinat românilor din Diaspora, care doresc să revină acasă și să-și înființeze o afacere. Proiectul „ReCONNECT DIASPORA – Reconectarea resurselor umane active din diaspora la comunitățile de origine prin susținerea antreprenoriatului” va avea un buget de două milioane de euro și se va derula pe parcursul a 36 de luni, în parteneriat public și privat. Printre obiectivele proiectului se înscriu dezvoltarea competențelor pentru 250 de persoane, prin furnizarea de cursuri de formare antreprenorială, în scopul de a genera un număr cât mai mare de afaceri la nivelul Regiunii de Nord-Est, precum și facilitarea și sprijinirea demarării, dezvoltării și funcționării firmelor înființate de către membrii grupului țintă, prin acordarea a 30 de ajutoare de minimis pentru cele mai bune planuri de afaceri din Regiunea de Nord-Est (subvenții de până la 40.000 EUR pentru crearea a 60 de noi locuri de muncă). La nivel național au fost aprobate 32 de proiecte cu o valoare totală de 72 milioane Euro. „Proiectul ReConnect Diaspora își propune să accelereze reatragerea resurselor umane plecate în afara granițelor, stimulându-le spiritul antreprenorial și oferindu-le sprijin pentru dezvoltarea unei afaceri aici. Este un proiect necesar pentru că încercăm să ne aducem românii înapoi acasă și încercăm să îi ajutăm să își înființeze propriile firme. Aplicanții pot primi până la 30 000 de Euro, condiția este să creeze locuri de muncă. Vrem ca românii să nu mai meargă să muncească în afara țării. Sunt convins că semnalul pe care îl vom da cu acest proiect va genera efecte în lanț în rândul comunităților din Diaspora care vor începe să conștientizeze că există un viitor aici, acasă, pentru fiecare”, a afirmat Maricel Popa. (E.M.)