Statul Islamic revendică atacurile din sudul Irakului; bilanțul, în creștere

Gruparea radicală Statul Islamic a revendicat joi atacurile comise cu câteva ore înainte în apropiere de orașul Nassiriya din sudul Irakului, soldate cu peste 50 de morți, potrivit ultimului bilanț, transmit Reuters, Efe și AFP.

Un comunicat difuzat de agenția de propagandă Amaq a grupării radicale afirmă că cele două atacuri comise de militanții săi sinucigași au ucis „zeci de șiiți”.

Primul atac, cu armă automată, a avut loc la un restaurant situat pe o autostradă la ieșirea din orașul Nassiriya, la 300 de kilometri de Bagdad. Al doilea atac, efectuat cu mașină-capcană, a vizat la puțin timp după primul un punct de control al forțelor de securitate aflat în apropiere. Drumul este frecventat în special de pelerini și de vizitatori din Iran care merg în orașele sfinte din Irak Najaf și Kerbala.

Atacurile s-au soldat cu cel puțin 50 de morți și 87 de răniți, au precizat surse medicale citate de agențiile internaționale de presă.

Atacuri revendicate sau atribuite jihadiștilor din gruparea Statul Islamic au loc în Irak aproape zilnic. Provincia Zi Qar a fost totuși relativ ferită până acum și puține atacuri de asemenea anvergură au avut loc aici.

Dublu atentat în Irak, soldat cu cel puțin 37 de morți și 87 de răniți

Cel puțin 37 de persoane, printre care și iranieni, au fost ucise joi într-un dublu atentat comis cu armă automată și mașină-capcană lângă Nassiriya, în sudul Irakului, cel mai sângeros atac după recucerirea orașului Mosul din mâinile Statului Islamic (SI), au anunțat responsabili locali, informează AFP.

‘Bilanțul a urcat acum la 37 de morți și 87 de răniți’, a declarat pentru AFP Jassem al-Khalidi, directorul general pentru Sănătate din provincia Zi Qar, precizând că primul atac a avut loc lângă un restaurant situat pe drumul de la ieșirea din orașul Nassiriya, la 300 de kilometri de Bagdad.

Al doilea atac, cel cu mașină-capcană, a vizat la puțin timp după primul un punct de control al forțelor de securitate, a adăugat Saad Maan, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

Într-o primă etapă autoritățile locale au informat despre ‘cel puțin șapte morți, dintre care trei iranieni, și 50 de răniți’.

Dublul atac terorist de joi, comis de bărbați îmbrăcați în membri ai unităților paramilitare Hachd al-Chaabi, potrivit surselor de securitate, nu a fost deocamdată revendicat.

Atacuri revendicate sau atribuite jihadiștilor din gruparea Statul Islamic (SI) au loc în Irak aproape zilnic. Provincia Zi Qar a fost totuși destul de ferită până acum și puține atacuri de asemenea anvergură au avut loc aici.

Mosul, al doilea oraș ca mărime din Irak, se află în nordul țării, nu departe de Siria, unde Statul Islamic a ocupat în urmă cu doi ani vaste regiuni, de unde este alungat acum.