Comisiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății au un rol important în structurarea sistemului medical, dar se dorește revenirea la „numirile din pix” în cadrul acestora, a declarat joi, într-o conferință de presă, fostul ministrul Vlad Voiculescu, membru al organizației Observatorul Român de Sănătate.
Potrivit lui Voiculescu, în prezent, se dorește revenirea la „numirile din pix”.
„În acest moment, se dorește schimbarea acestui ordin de ministru, revenirea la numirile din pix. Vorbim de peste 500 de numiri de medici pe o singură bază — a notorietății. Pe baza notorietății, prin consultare cu universitățile de medicină și farmacie și Colegiul Medicilor. Nu știu cum ar putea influența asta într-un fel pozitiv lucrurile atât timp cât singurul criteriu este notorietatea”, a spus el.
Vlad Voiculescu a afirmat totodată că există centre universitare cu un număr foarte mare de medici, „câteodată prea mare”, și există locuri în țară fără niciun fel de asistență medicală.