Breaking News

Festivalul ‘Enescu’: Aplicație pentru smartphone care pune la dispoziția publicului informații în timp real

Festivalul Internațional ‘George Enescu’ anunță lansarea aplicației pentru smartphone, Android și IOS, pentru ediția 2017, care permite publicului să-și organizeze concertele la care participă într-o agendă specială, precum și să aibă acces la diverse informații utile.

„Aplicația va fi disponibilă și prin căutare, pentru descărcare, în termen de câteva ore. Aplicația oferă publicului mai multe facilități, precum: accesul la informații în timp real despre disponibilitatea biletelor la concerte, programul zilei în curs a Festivalului, posibilitatea de a selecta din întregul program concertele zilei, atât în varianta completă, cât și pentru fiecare serie de concerte în parte. În plus, evenimentele cu intrare gratuită sunt marcate într-o secțiune dedicată”, informează organizatorii într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

Aplicația Festival Enescu 2017 oferă și posibilitatea de a organiza concertele la care publicul participă într-o agendă specială, Festivalul Meu/ My Festival. Știrile la zi pot fi consultate în aplicație, precum și hărțile și adresele sălilor unde se desfășoară concertele.

Ediția 2017 a Festivalului Internațional ‘George Enescu’ aduce la București și în alte șapte orașe din țară peste 3.000 dintre cei mai aclamați artiști ai lumii, în peste 80 de evenimente.