Levente Elek, președinte USR: Violența de limbaj și fizică reprezintă o încercare a PSD de a prelua total puterea

Președintele interimar al USR, Levente Elek, condamnă „agresiunea” președintelui executiv al PSD Nicolae Bădălău asupra președintelui PNL Giurgiu, Marin Anton, apreciind că aceasta reprezintă „o formă de exercitare a puterii prin teroare îndreptată asupra opoziției”, se arată într-un comunicat USR transmis, duminică, AGERPRES.

„Consider că este o formă de exercitare a puterii prin teroare îndreptată asupra opoziției, PNL și USR, care contestă corupția și abuzurile PSD. Violența de limbaj și fizică reprezintă o încercare a PSD de a prelua total puterea, prin reducerea la tăcere a opoziției, apelând la violență și este o erodare a democrației, nemaiîntâlnită din primele mandate ale lui Ion Iliescu. Doar în anii 90 puterea politică, deținută de părintele fondator al PSD, liderul comunist Ion Iliescu, a mai încercat să distrugă opoziția prin intimidare și violență. Nici după 27 de ani de la căderea comunismului PSD nu s-a obișnuit cu ideea că democrația presupune respectarea opoziției și dialog permanent între putere și opoziție. PSD se dovedește încă odată un partid antidemocratic care, prin violență, urmărește să îndepărteze România de Europa civilizată”, a afirmat președintele USR Levente Elek.

Potrivit sursei citate, USR va propune luni Parlamentului României un apel împotriva violenței în politică. „Acest apel este un contract pe care politicienii îl fac de a nu mai apela la nicio formă de violență, verbală sau fizică, pentru a-și impune punctul de vedere”, se mai arată în comunicat.

Președintele PNL Giurgiu, Marin Anton, a depus o plângere la Poliția Giurgiu împotriva senatorului social-democrat Niculae Bădălău, președintele executiv al PSD și lider al organizației județene PSD, pentru lovire, amenințare și alte violențe, altercația dintre aceștia având loc la o nuntă desfășurată sâmbătă seara la un restaurant din localitatea Comana.

AGERPRES