Echipe de salvatori din șase țări participă la un exerciţiu de amploare la Chişinău

Echipe de salvatori din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina și Republica Moldova, participă în perioada 18-21 septembrie la exerciţiul EUMOLDEX 2017, care se desfăşoară la Chişinău, comunică MOLDPRES.

Ofițerul de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Diana Țuțu, a specificat pentru agenție că aplicațiile sunt organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI în comun cu Programul pentru Reducerea Dezastrelor (PPRD East 2).

“Mâine salvatorii din echipele de descarcerare, decontaminare şi pompierii vor participa la lichidarea consecinţelor unui accident rutier înscenat în apropiere de Durleşti. În exerciţiu vor fi implicaţi şi poliţişti dar şi medici de la urgenţă. Tot mâine, în spitalul din Ialoveni va fi simulat un incendiu în care echipele de salvatori, chinologi şi alpinişti vor trebui să evacueze pacienţii blocaţi în instituţie. În cadrul acestor aplicaţii la care vor participa şi echipele din ţările partenere, va fi testată şi capacitatea de cooperare şi conlucrare internaţională”, a spus Ţuţu.

Toate aplicațiile din cadrul exerciţiului EUMOLDEX 2017 se vor desfășura în condiții apropiate de cele reale, iar echipele participante, pe parcursul desfășurării acțiunilor, vor locui în condiții de tabără. Salvatorii se vor confrunta cu dezastre de amploare ca inundații, seisme, accidente și incendii. Echipele vor lucra în comun și vor fortifica capacitățile de comunicare și luare a deciziilor în situații de criză majoră. Intervenția acestora va fi monitorizată de un grup de observatori, care au menirea de a aprecia conlucrarea statelor.

În total în perioada desfășurării exercițiului, în Moldova se vor afla reprezentanți din 27 state ale lumii. Ultimele aplicații de amploare desfășurate în Republica Moldova în domeniul gestionării situațiilor excepționale au avut loc în 2011, atunci au participat 32 de țări.