Transelectrica

ANRE verifică modul în care distribuitorii de energie electrică din vestul țării au respectat prevederile legale

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energetic (ANRE) verifică modul în care au fost respectate prevederile legale de către E-Distribuție Banat și Distribuție Transilvania Nord referitoare la asigurarea serviciului de distribuție a energiei electrice în zonele afectate de furtuna violentă de duminică, iar în cazul în care se vor constata nereguli, autoritatea va lua măsurile ce se impun.

„În conformitate cu prevederile Standardului de performanță privind activitatea de distribuție a energiei electrice, titularii de licențe sunt obligați să raporteze la ANRE situațiile în care sunt afectați peste 5000 clienți, așa cum este și cazul clienților de pe raza E-Distribuție Banat membră a grupului Enel și Distribuție Transilvania Nord, membră a grupului Electrica. Raportat la atribuțiile și competențele sale, ANRE verifică modul cum au fost respectate prevederile legale cu privire la asigurarea serviciului de distribuție în zonele afectate de situația meteorologică deosebită, înregistrată în data de 17.09.2017, de către cei doi titulari de licențe”, se arată într-un comunicat al ANRE transmis AGERPRES.

În cazul în care, ANRE va constata nerespectarea obligațiilor operatorilor de distribuție, rezultate din condițiile de valabilitate ale licențelor acordate acestora, va lua măsurile ce se impun, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Alimentarea cu electricitate a fost reluată în cazul a circa 87% dintre clienții afectați de furtuna extremă din zona Banatului, 91 echipe de intervenție ale E-Distribuție Banat și contractorilor aflându-se pe teren la această oră.

Potrivit unui comunicat al companiei Enel România, ca urmare a eforturilor echipelor E-Distribuție Banat și ale contractorilor, inclusiv în cursul nopții, marți la ora 15:00, a fost reluată alimentarea cu electricitate pentru un număr estimat de circa 196.000 de clienți.